Scrisorile prin care văduva poetului Alexandru Al. Macedonski cerea să fie ajutată financiar: „Nu mai pot duce mai departe această viaţă plină de privaţiuni“

Ana Macedonski, soţia poetului Alexandru Al. Macedonski, a rămas neajutorată după moartea artistului. Ea s-a confruntat cu mari lipsuri materiale, care au devenit tot mai apăsătoare odată cu înaintarea în vârstă. Aceasta i-a cerut sprijinul prin două scrisori lui Nicolae Titlulescu, ministerul de Externe din perioada respectivă.

După moartea poetului Alexandru Al. Macedonski, soţia sa, Ana, a devenit păstrătoare manuscriselor acestuia şi şi-a dedicat restul vieţii cinstirii personalităţii sale. 

Scundă, osificată, înfăşurată într-un şal negru de lână, cu gesturi mici, sacadate, trăind doar din amintiri, la 85 de ani când am cunoscut-o ea încă mai recitea, transcria şi clasa manuscrisele lui Alexandru Macedonski. O astfel de pietate d`outre tombe este mişcătoare...“

o descria Adrian Marino. 

Ana Macedonski se confruntă cu mari lipsuri 

Ana Macedonski a fost nevoită să traverseze cumplite perioade de nevoi materiale. Ea nu dispunea de mijloace elementare de subzistenţă şi, cu toate acestea, nu voia să apeleze la ajutorul copiilor, având o mândrie de nezdruncinat. 

În anul 1928, lipsurile devenind tot mai apăsătoare, îi trimie două scrisori lui Nicolae Titulescu, care deţinea pe atunci funcţia de ministrul de externe. 

Sorin Popescu prezintă în voluimul „Nostalgii“ două scrisori adresate de soţia poetului ministrului de externe Nicolae Titulescu prin care aceasta îi cerea ajutorul

Excelenţă, 

Subsemnata Văduva poetului Alexandru Macedonski, aflându-mă într-o situaţie penibilă, căci nu primesc nici un ajutor de la Stat, apelez la Ex. Voastră, rugându-vă să-mie acordaţi sprijinul Ex. V. şi să interveniţi pe lângă On. Consiliu de Miniştri, cu toată autoritatea dumneavoastră de mare om de stat şi puterea de Ministru ca să mi se voteze şi mie în sesiunea aceasta o pensie viageră şi să mi se atribuie de asemenea o sumă globală precum s-a făcut Şi pentru alte văduve de scriitori, care unele au şi lefuri şi averi personale. Numai pentru mine nu se făcut nimic şi de opt ani de la moartea soţului meu lupt pentru existenţă. Acum însă sunt şi bolnavă de cord şi nu mai pot duce mai departe această viaţă de privaţiuni. Adesea am fost nevoită să facă anticameră pe la unele ministere ca să obţin câte un mic ajutor, iar persoanele care aveau protecţie obţineau câte 10 şi 15 mii de lei, pe cât timp cu mare greutate, mi se dădeau 3.000. Copiii mei mă ajută cât pot, dar şi dânşi au familii şi nevoi, căci soţul meu nu a lăsat nici o avere, deşi a depus o muncă timp de 50 de ani pentru cultura şi literatura românească. S-ar putea rog, până la votarea unei pensiuni, să mi se acordă un ajutor lunar, de la un Ministerul oarecare. Voi putea astfel să fac faţă nevoilor şi, mai ales, să îmi plătesc se regulat chiria sporită la 30.000 lei anual, care, pentru a putea plăti la timp, am fost nevoită să vând din obiectele de artă rămase de la soţul meu. Atâtea scumpe suvenire, de care a trebuit să mă despart.  Aceasta este adevărata viaţă de mizerie rezervată văduvei unui mare dispărut, care îşi aşteaptă salvarea de la Marele Om de Stat Ministrul Titulescu. Primiţi împreună cu toată recunoştinţa, expresiunea osebită mele consideraţiuni.  Anna Al. Macendoski   P.S. Alătur o petiţiune şi o copie după un proiect de lege unde veţi vedea cum s-a votat pentru soţia unui scriitor pensie şi o sumă globală de 250.000 lei.  Am scris la Paris doamnei Văcărescu, care este rudă cu mine, rugând-o să vă spună toată nedreptatea ce mi se face şi cât sufăr din cauza asta.  30 iunie 1928  

 Într-o altă scrisoare, Ana Macedonski se plânge că este ameninţată că va rămâne fără un adăpost deasupra capului:   

Excelenţă

Aci alătur o scrisoare de la vărul Scarlat Moscu din Craiova, pe care am primit o pentru Ex. Voastră. 

Dânsul, care mă cunoaşte, vă descrie cât se poate de bine situaţia mea care este foarte penibilă. Acum câteva zile, fiind nevoită de împrejurări, am avut onoarea să vă trimit prin D-na Rădulescu o scrisoare şi o petiţiune.

Rog pe Ex. Voastră a da un rezultat favorabil cereri mele. Sunt ameninţată să rămân fără adăpost dacă nu achit chiria pe trimestrul acesta până la 5 iulie. În plus, fiind mereu bolnavă, medicul în prescrie să plec cel puţin la ţară să urmez cura prescrisă. Mă aflu cu totul lipsită de resurse. Va fi pentru mine o mică înlesnire ajutorul Ex. Voastre. Voi putea să mă restabilesc şi să capăt putere să pot urma mai departe lupta pentru trai; şi asta până ce graţie Ex. Voastre voi putea obţine de la stat pensia ce mi se cuvine şi mie, căci soţul meu a murit sărac şi n-a rămas nici o avere, deşi a depus o muncă timp de 50 de ani pentru cultura şi literatura românească.

Rog pe Ex. Voastră se scuze îndrăzneala ce am luat de a-i scrie şi să primească expresiunea recunoştinţei şi osebită consideraţiuni a văduvei poetului.