Sarmizegetusa romană, singura ctitorie a lui Traian în Dacia. Unde se afla capitala întemeiată acum peste 2.000 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul provinciei Dacia, după cucerirea romană, a fost Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care a fost înfiinţată într-o zonă nouă, lângă localitatea Haţeg.

Dacia cucerită de Traian a fost integrată în comunitatea economică, socială, politică şi culturală a Imperiului roman. Primul guvernator a fost Decimus Terentius Scaurianus.

Împăratul Traian a mai rămas în Dacia primăvara anului următor cuceririi ca să se ocupe de organizarea administrativă , al conducerii şi apărării militare a teritoriilor cucerite.

Constituirea provinciei Dacia s-a făcut prin Legea provinciei care a fost promulgată de către împăratul Traian atunci când încă se afla în Dacia. Aceasta stabilea forma de organizare, conducerea, întinderea, hotarele, trupele care urmau să rămână şi suma impozitelor care urmau să ajungp anual la fiscul imperial. 

Guvernatorul Decimus Terentius a fost adevăratul organizator, acesta punând în aplicare toate dispoziţiile împăratului Traian. Timp de cinci-şase a durat organizarea provinciei. 

Conform organizării romane, pronciile cucerite erau de două categorii: senatoriale, care se găseau la distanţe mai mari şi erau pacificate, fiind în administrarea Senatului, şi altele , numite imperiale, care necesitau pentru apărarea lor trupe mai numeroase. Pentru că Dacia avea rolul de bastion fortificat aflat în mijlocul lumii barbare, provincia s-a aflat sub administrarea împăratului. Era condusă de un împuternicit al său, care purta titlul oficial de „legatus Augusti propraetore“. Acesta era numit numai dintre membrii ordinului senatorial, cea mai înaltă pătură a societăţii romane.

„Dacia era o provincie imperială de rang consular. Astfel D.Terentius Scaurianus fusese consul în 102 sau 104, în orice caz înainte de a-l însoţi pe Traian în al doilea război dacic. Aceşti guvernatori sunt mandatarii împăratului în Dacia, investiţi cu o putere, imperium, corespunzătoare. Ei au puteri depline în exercitarea atribuţiilor lor civile sau administrative , judecătoreşti şi militare. Ei sînt răspunzători de întreaga conducere şi administrare a provinciei, sunt judecătorii supremi, putând pronunţa şi pedepsele capitale, şi comandanţii armatei de pe teritoriul provinciei. Ca un semn exterior al puterii lor este dreptul de a fi precedaţi de cinci lictori , purtători de fascii. Ei răspund pentru felul în care-şi exercită atribuţiile numai faţă de împărat“, arată istoricul Mihail Macrea în lucrarea „Viaţa în Dacia romană“ . 

Coloniştii Sarmizegetusa romană erau din veterani din legiunile care au participat la războaiele dacice

Durata guvernării într-o provincie a unui guvernator era cuprinsă între tri şi cinci ani. 

În administrarea finanţelor provinciei, legatul imperial era ajutat de un procurator Augusli, care era numit de împărat dintre membrii ordinului ecvestru, al cavalerilor. 

În perioada guvernării lui Decimus Terentius s-a întemeiat primul oraş din Dacia, colonia Dacica, numită mai târziu şi Sarmizegetusa. Acesta şi urmaşii săi au devenit patroni ai oraşulu. Astfel,  D .Terentius Scaurianus este considerat primul şi cel mai de seamă patron al coloniei Ulpia Traiana.

Nu se cunoaşte data precisă a întemeierii oraşului, dar probabil că acest lucru s-a întâmplat între anii 108 şi 110.

„Oraşul numit la început colonia Dacica, apoi, mai complet, colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, la care în vremea lui Hadrian se va adăuga şi epitetul Sarmizegetusa, este singura ctitorie a lui Traian în Dacia. Coloniştii erau în cea mai mare parte, dacă nu în totalitatea lor, veterani din legiunile care au participat la războaiele dacice. Ulpia Traiana este printre ultimele colonii de veterani. (...) Oraşul s-a întemeiat nu pe locul vechii reşedinţe a regilor daci, cum greşit s-a crezut mult timp, datorită numelui comun de Sarmizegetusa, purtat de ambele localităţi. Astăzi noi ştim că Sarmizegetusa dacică , reşedinţa regilor daci de la Burebista până la Decebal, se afla în munţii de la sud de Orăştie şi că ea a fost distrusă şi transformată în ruine de romani, în timp ce Sarmizegetuza romană, Ulpia Traiana, metropola provinciei Dacia , este un oraş nou, ridicat pe un loc unde nu existase vreo aşezare anterioară, în colţul de sud-vest al câmpiei Haţegului, în şes, la poalele munţilor care de acolo încep să se ridice, la vreo 8 km depărtare de Porţile de Fier ale Transilvaniei, în vatra şi în hotarul comunei numite Sarmizegetusa, dar care mai înainte s-a numit Grădişte , tocmai din cauza ruinelor“, se prezintă în lucrarea „Viaţa în Dacia romană“. 

   

Organizarea administrativă a Daciei după cucerire s-a menţinut neschimbată până la sfârşitul domniei lui Traian. Au urmat alţi doi guvernatori: C .Avidius Nigrinus şi C.lulius Quadratus Bassus, ambii tot de rang consular şi oameni de vază in vremea lor.