„Polaire“, câinele lui Brâncuşi, care avea propria lojă la teatru. „A devenit o celebritate a frumuseţii pariziene“

Constantin Brâncuşi, cel mai mare artist plastic român din toate timpurile, era un mare iubitor de animale. Acesta a avut o relaţie specială, în perioada în care a trăit în Paris, cu „Polaire“, un câine din rasa Samoyed.

Brâncuşi era o apariţie exotică atunci când venea cu căţeaua la cele mai renumite cafenele pariziene, teatre sau chiar la cinematograf. Animalul devenise celebru, Brâncuşi fiind nedespărţit de „Polaire“. „A devenit, în felul ei, o celebritate a frumuseţii pariziene şi prietenii întrebau mereu de ea în scrisorile lor“, scria artistul şi istoricul John Golding în lucrarea „Vision of the modern“. 

Poetul american William Carlos Williams a menţionat şi el relaţia specială a lui Brâncuşi cu Polaire: „Un colier alb pe nume Polaire obişnuia să fie însoţitorul său constant, întărind impresia de păstor, care, având capul copleşit de păr, umerii largi şi o anumită reţinere obişnuită, părea să fie printre prietenii săi”.

„Polaire“, îngropată într-un cimitir pentru animale de companie

Brâncuşi a pozat în multe ipostaze alături de „Polaire“, care a fost chiar pictată de unii artişti mari ai vremii, cum ar fi Edward Steichen. Animalul a murit în anul 1925, după ce a fost lovit de o maşină. „Polaire“ a fost îngropată de Brâncuşi într-un cimitir pentru animale de companie. Marele sculptor a fost devastat, deşi, în mod caracteristic, a remarcat şi faptul că dispariţia ei îi va permite să se concentreze mai tare asupra operei sale”, scrie Golding. Acesta remarca faptul că în ultmele trei decenii de existenţă ale marelui artist reprezentările despre animale în lucrările sale erau mult mai numeroase.

„Pufi a fost răsfăţatul lui Brâncuşi“

Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului Ştefan Popescu Gorjan care a lucrat alături de marele sculptor la ridicarea Coloanei de la Târgu Jiu, menţiona într-un interviu pentru Adevărul marea iubire al lui Brâncuşi pentru animal. Bunicul ei l-a cunoscut pe Brâncuşi în perioada în care acesta a trăit în Craiova şi era băiat la o prăvălie. Între cei doi s-a legat o relaţie specială, mai ales că proveneau din Gorj, din comune apropiate. Ion Ciobanu, care şi-a schimbat apoi numele în Georgescu-Gorjan, a devenit un fel de protector al lui Brâncuşi şi l-a găzduit doi ani, din 1893 şi până în 1895.

„Bunica mea nu-l înghiţea pe Brâncuşi. Ea s-a căsătorit cu bunicul după ce a plecat Brâncuşi din ţară, deci după 1904. Însă atunci când el mai revenea în Craiova, îl vizita pe bunicul şi stăteau mult de vorbă. Bunica se simţea prost că ei vorbeau despre tot felul de amintiri de-ale lor din burlăcie şi ei nu-i plăcea. Nouă, copiilor, ne spunea despre el: „Brâncuşi nu mai vorbea bine româneşte şi nu aducea bomboane copiilor!“. De fapt, ea era geloasă pe prietenia mare între soţul ei şi Brâncuşi şi, chipurile, se simţea exclusă că nu făcuse parte din tinereţea lor. Tata avea un căţel, Pufi, pe care-l ţinea în curte. Brâncuşi, care era un foarte mare iubitor de animale, n-a acceptat decât să-l ţină în casă, cum să stea câinele afară? Aşa că Pufi a fost răsfăţatul lui Brâncuşi pe perioada cât a stat la Petroşani“, a spus Sorana Georgescu-Gorjan.