Mănăstirea Tismana, locul unde s-au născut adevărate capodopere ale literaturii române. George Coşbuc era numit de localnici „badea Gheorghe“

Mănăstirea Tismana a fost cel mai vizitat lăcaş de cult din ţară de către oamenii de litere, care au găsit aici un inspiraţie şi reflecţie. Cadrul deosebit oferit de natură, liniştea şi apropierea de Dumnezeu au fost principalele motive pentru care scriitorii au preferat să se retragă în acest loc, unde au creat adevărate capodopere ale literaturii române.

Poetul Grigore Alexandrescu a fost inspirat de acest loc şi a scris, la vârsta de 32 de ani, poezia „Răsăritul lunei la Tismana“, care a fost publicată în anul 1847. „George Călinescu consideră că aceasta face parte din acea creaţie a autorului care exprimă cea mai puternică expresie a lamartinismului la noi. Poetul consideră că locul sălbatic în care se ridică «mănăstirea învechită» stă sub semnul astrului nopţii, care, acolo, într-adevăr, din cauza gradului mare de împădurire şi a durităţii peisajului stâncos, când ea se înalţă, plină fiind, în special face un joc de umbre impresionant, cutremurător. Trebuie arătat că Grigore Alexandrescu a scris şi poezia mai cunoscută «Umbra lui Mircea loa Cozia», poezie tratată cam în acelaşi stil şi cu imagini romantice, identice: stânca, umbra, turnul, zid vechi, prăpastie, peşteră“, a menţionat Dan Corneliu Brăneanu în lucrarea „Contribuţia Mănăstirii Tismana la evoluţia mişcării literare din ţara noastră“.
 

Poetul Grigore Alexandrescu a menţionat în „Memorialul de călătorie“ despre Mănăstirea Tismana în acest fel: „Iată cea mai veche şi cea mai măreaţă mănăstire de peste Olt“. 

Pe jos, de la Bucureşti şi până la Tismana

Alexandru Pelimon a parcurs pe jos, de la Bucureşti, un traseu subcarpatic şi a ajuns până la mănăstirile din nordul Olteniei. A ajuns, astfel, până la Mănăstirea Tismana, dar şi până la schiturile Cioclovina de Jos şi Cioclovina de Sus. Cartea „Impresiuni de călătorie în România“, apărută în anul 1858, are o importantă contribuţie documentară în descrierea zonei Tismana, care, în opinia scriitorului, era străbătură de un filon solar al bucuriei de viaţă şi de încredere în virtuţiile neamului românesc.

Alexandru Vlahuţă a fost impresionat de frumuseţea zonei Tismana, pe care o vizitase în 1901.

Muzica ecleziastă a lui Anton Pann de la Tismana

Anton Pann a lucrat în timp ce se afla la mănăstirea Tismana la o serie de lucrări de muzică ecleziastică.

„Din categoria creaţiilor literare efectiv realizate la Mănăstirea Tismana, primul scriitor cunoscut este Anton Pann, care pe la anul 1840, când era profesor la Semnarul Bucureşti, a avut la Tismana o rodnică actitate în domeniul redactării şi tipăririi de muzică ecleziastică compusă în româneşte sau tradusă din greceşte. Aici el se simţea bine întrucât avea prieteni care-l primiseră corespunzător“,

mai arată Dan Corneliu Brăneanu.

Tismana, locul preferat de George Coşbuc

Poetul George Coşbuc a fost puternic legat de Tismana şi de mănăstire. El şi-a petrecut multe vacanţe, împreună cu familia, la vila unui prieten care se afla în apropierea sfântului lăcaş de cult.

„Alegerea Tismanei s-a făcut prin voia destinului, Coşbuc ajungând aici, la vila Sfetea deja existentă, prin căsătoria sa în anul 1895 cu Elena Sfetea, fiica unui comerciant bogat din Braşov. Locuri l-au atras aşa de mult încât el venea la Tismana aproape în fiecare vară, deşi, ardelean fiind, relaţiile sale de suflet fuseseră în prima tinereţe legate de zona Năsăudului. Coşbuc devenise din ardelean un împătimit al Tismanei olteneşti; o figură respectată în cadrul satului, unde localnicii îl numeau badea Gheorghe. El adusese spontan la Tismana un nucleu de intelectuali realizând acolo, pe neobservate, un putenic centru de spiritualitate. În anumite perioade ale verii, la vila Sfetea puteau fi văzuţi muzicieni ca Alfonso Castaldi şi Dumitru Chiriac, istorici ca G. Popa Lisseanu şi chiar italianul profesor Ramiro Ortiz. (...)

Schimburile de idei literare şi filosofice aceau uneori şi caracter peripatetic. Coşbuc mergea cu picioarele goale prin apa rece curgătoare şi se întreţinea cu Ramiro Ortiz care-l urmărea de pe mal. Mai mult, au fost consemnate situaţii în care Coşbuc scria efectiv într-o poziţie originală, respectiv cu picioarele în apa care acolo vara este destul de rece. Atitudinea nu ea era întâmplătoare, ci rodul unor lecturi mai deosebite faţă de ce se citea atunci în societatea românească. (...)

Trebuie arătat că la Tismana nu numai s-au schimbat idei, dar s-a trudit efectiv în domeniul literaturii. G. Coşbuc a avut acolo cele mai bune condiţii pentru operele la care lucra mai de mult, şi anume traducerea integrală a Odiseei, a Bucolicelor lui Virgiliu, ca şi a Georgicelor, a Eneidei şi a operelor Kalidasa, Sacontala. În foişorul său, Coşbuc a lucrat mult la traducerea Divileni Comedii a lui Dante“, a mai menţionat profesorul Dan Corneliu Brăneanu.