Argila, leacul folosit de medicii faraonilor din Egipt. Ce proprietăţi are şi cum poate să ajute organismul uman

Argila se foloseşte din cele mai vechi timpuri pentru vindecarea unor boli. Iona Timbuş, cel mai important specialist român în domeniul produselor nemetalifere, vorbeşte despre argilă.

„Cu trei mii de ani înaintea erei noastre, papirusurile egiptene relevau că medicii faraonilor utilizau pământul argilos bogat în oxizi de fier, pentru a-şi îngriji bolile, rănile, leziunle pielii sau diferite inflamaţii. Argila, în amestec cu diverse uleiuri, era utilizată pentru îmbălsămarea cadavrelor, pentru mumificarea trupurilor celor decedaţi“, arată Ioan Timbuş în lucrarea „Argila, sănătate şi frumuseţe“. 
 

În Imperiul Incaş, argila se folosea pe scară largă în alimentaţie. Şi indienii din America utilizau argila atât în alimentaţie, cât şi în alte feluri. În Italia străveche era o modă prepararea mâncării „alica“, un amestec de grâu cu argilă fină, care se extrăgea din Golful Napoli. Potrivit lui Ioan Timbuş, Ludovic al IV-lea utiliza argila pentru tratarea hemoroizilor şi fisurilor anale. În Iran se comercializează argila de Magallat şi cea de Ghizeh, iar în India, argila hidratată a fost folosită în tratamentul toxiinfecţilor alimentare acute, care apăruseră în rândurile armatei britanice. 

Primele cercetări asupra argilei 

Savantul german dr. Julius Stumph a efectuat primele cercetări cu privire la conţinutul pământului miraculos:

„Proprietăţile curative ale argilei se bazează în general pe caracteristicile ei fizice, mai ales în distribuţia particulelor sale minuscule. Particulele individuale de argilă sunt mai mici decât multe bacterii. Dacă membranele mucoase sunt mai mult sau mai puţin inundate cu argilă, bacteriile sunt complet înconjurate de particule de argilă şi astfel sunt separate de sursa lor de hrană, devenind încarcerate în material anorganic. Creşterea şi supravieţuirea bacteriilor sunt astfel oprite instantaneu, şi, prin aceasta, se explică viteza impresionantă de reducere a simptomelor infecţiei sau simptomelor de intoxicaţie în cazul bolilor infecţioase ale tractului digestiv“. 

Proprietăţile argilei 

Ioan Timbuş, cel mai important sepcialist român în cercetarea argilei, prezintă care sunt proprietăţile acesteia. 

Argilele conţin apă sub două forme: de constituţie şi higroscopică. Apa de constituţie este legată chimic de compuşii mineralogici, iar apa higroscopică dispare la temperatura de 110-120 grade Celsius. 

Plasticitatea este influenţată de diametrul granulelor fracţiilor argiloase din substanţa argiloasă activă, de structura granulelor, de proporţia de apă, de mineralele şi oxizii componenţi. 

Absorbţia este procesul de pătrundere a apei, a substanţelor minerale şi organice, precum şi a gazelor în celulele organismului. Absorbţia intestinală este procesul de pătrundere în sânge şi în limfă a produşilor rezultaţi în urma digestiei intestinale. 

Sarcina electrică, adsorbţia şi adsorbţia de schimb. Adsorbţia reprewzintă fixarea şi acumularea moleculelor unui licid pe suprafaţa unui corp, iar adsorbantul se defineşte ca substanţa fixată prin absorbţie pe suprafaţa unuii corp. Adsorbţia, alături de absorbţie, de sarcina electrică a mineralelor componente sunt cele mai importante calităţi ale unei argile. 

Câmpul magnetic al argilei are calităţi diferite. El are efect negativ sau pozitiv. Dacă un câmp electric este în acţiune, el are fie efect pozitiv, fie negativ. Un câmp ionic negativ preia un electron în plus, în timp ce un câmp pozitiv tinde să elimine un electron. Câmpul ionic negativ pare a fi mai compatibil ţesutului uman decât cel pozitiv. 

Radioactivitatea nu a fost constatată la argila alb-gri. În cazul unui sortiment de argilă din Munţii Pădurea Craiului, care conţine turmalină de culoare neagră, s-a constatat, în urma analizelor, un conţinut radioactiv, care se încadrează în norme şi va fi utilizată la tratarea afecţiunilor reumatismale, tuberculoză, dezintoxicarea organismului de nicotină şi gudroane. Argila posedă posibilitatea de a echilibra radioactivitatea corpului uman. 

pH-ul rezultă din geneza zăcământului de argilă. Apa rezultată din contactul cu argila suspensie are valoarea pH-ului între 5,62-7. Această proprietate este foarte importantă pentru organismul uman, pentru că subtanţa argiloasă activă ajunsă în stomac formează un gel protector şi stimulează enzimele digestive, asigurând un pH alcalin necesar digestiei intestinale. 

Reminalizarea şi revitalizarea. Argila este foarte bogată în minerale naturale, microelemente şi macroelemente. 

Proprietatea antitoxică rezultă din studiile efectuate de cercetători. „Proprietăţile şi calităţile adsorbante şi absorbante au rolul principal în detoxificarea organismului. Mineralele argiloase sunt încărcate cu sarcină negativă, în timp ce toxinele au, în majoritate, sarcină pozitivă, argila lucrând ca un magnet care atrage pilitura“, arată Ioan Timbuş. 

Proprietatea antiseptică. Particulele aflate în argilă sunt încărcate cu sarcină electrică negativă, fapt ce determină atragerea particulelor încărcate pozitiv. Silicaţii de aluminiu au un rol important pentru că distrug bacteriile.