A fost depistată o suspectă în cazul de pruncucidere de la Târgu Cărbuneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra va fi examinată medical

O tânără din Târgu-Cărbuneşti este suspectată de anchetatori că ar fi mama copilului aruncat în curtea Spitalului din Târgu-Cărbuneşti.

Femeia, în vârstă de 22 de ani, a fost dusă la medicul legist pentru a fi examinată, după care, dacă vor exista semne cu privire la o naştere, va fi audiată de oamenii legii. Copilul a fost găsit lângă zidul unităţii spitaliceşti. Acesta avea între 24 şi 30 de ore. Trupul copilului a fost mâncat de câini de la jumătate în jos. Fătul a venit pe lume la termen şi a fost născut viu.

S-a început urmărirea penală

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care se ocupă de cazul bebeluşului mâncat de câini găsit ieri în curtea Spitalului Orăşenesc din Târgu Cărbuneşti, a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. „S-a început urmărirea penală, în cazul nou-născutului găsit decedat şi parţial devorat de animale în curtea Spitalului orăşenesc din Târgu-Cărbuneşti, la data de 18 aprilie, motivat de faptul că din actele premergătoare efectuate până în prezent rezultă că nou-născutul s-a născut la termen, a fost viabil, iar moartea acestuia a fost violentă, datorându-se acţiunii sau inacţiunii unei persoane“, a spus Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie