Zeci de angajaţi de la Mechel Târgovişte au primit vestea că vor rămâne fără un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din rău în mai rău. La scurt timp după ce au anunţat că vor să vândă toate combinatele deţinute în România, ruşii de la Mechel au început să facă disponibilizări colective. 60 de oameni de la Târgovişte şi Câmpia Turzii au primit decizia de concediere. Cei mai mulţi, 40, sunt de la Târgovişte. Şi asta nu e tot!

Lipsa comenzilor a dus la perpetuarea unui fenomen care se repetă de câţiva ani încoace. Peste 1500 de muncitori de la Mechel Târgovişte vor sta acasă până cel puţin pe 15 ianuarie, în şomaj tehnic.

“Dacă în luna noiembrie avem comenzi, toată lumea este la serviciu în acest moment, în decembrie s-ar părea,ca de fiecare dată în ultimii ani, că nu o să avem comenzi şi cel târziu din 15 decembrie s-ar putea să stăm majoritatea salariaţilor în şomaj tehnic până în jur de 10-15 ianuarie, aproximativ o lună de zile”, a declarat Gabriel Banu, lider Sindicat Mechel Târgovişte.

Ruşii apreciază neoportună menţineea punctului de lucru din Câmpia Turzii

Motivele care determină concedierea colectivă ţin de necesitatea restructurării activităţii şi menţinerii a activităţilor strict rentabile, şi acestea inclusiv cu o schemă de personal redusă. În condiţiile actuale de piaţă, angajatorul, conform competenţelor sale, apreciază neoportună menţineea punctului de lucru din Câmpia Turzii precum şi a altor activităţi de la sediul central. Societatea a aplicat încă de la începutul anului o serie de măsuri în vederea evitării concedierilor colective  sau diminuării numărului de salariaţi afectaţi şi anume: reducerea programului de lucru la 4 zile pe săptămână dar şi reducerea corespunzătoare a salariului, reducerea numărului de ore suplimentare şi aplicarea şomajului tehnic în care salariaţii au rămas acasă cu 75% din salariul de bază. Oamenii care lucrat zeci de ani în combinat regretă că s-a ales praful de, până la urmă, industria metalurgică românească”, se arată într-o scrisoare adresată sindicatelor din metalurgie, de către directorul general al Mechel, Prilutskiy Sergey.

AJOFM a primit deja înştiinţarea de concdiere pentru a-i lua în evidenţă pe noii şomeri. Rata şomajului în Dâmboviţa este în creştere de câeva săptămâni tocmai din cauza concedierilor colective anunţate la mai multe societăţi din judeţ.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi