Singurul municipiu din ţară care a reuşit să obţină finanţare pentru staţiile de încărcare pentru maşinile electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul a fost deja semnat, iar investiţia va pune Târgoviştea pe harta oraşelor eco. Valoarea aprobată pentru cele patru staţii de încărcare a vehiculelelor electrice se ridică la suma de 630.000 lei.

Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că a semnat contractul de finanţare pentru un proiect extrem de important pentru oraş care priveşte construirea mai multor staţii de încărcare pentru vehicule electrice. 

Potrivit edilului Cristian Stan, Târgoviştea este singurul municipiu care a reuşit să obţină finanţare nerambursabilă pentru o asemenea investiţie. În cadrul proiectului, care are o valoare de 630.000 lei, se vor construi la Târgovişte staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în patru puncte ale municipiului. 

   

„Am semnat contractul de finanţare aferent construirii unor staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul «Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in»", ”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

Unde vor fi amplasate staţiile 

Acestea vor fi amplasate astfel: pe Centură, în zona Complexului Turistic de Nataţie, în centru, în vecinătatea Bibliotecii Judeţene, în zona stadionului, pe strada Justiţiei, dar şi în zona 2 Brazi, în parcarea de lângă Piaţa Bărăţiei.

"Valoarea finanţării este de 630.000 lei şi vizează construirea a patru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în următoarele locaţii: strada Ialomiţei, în vecinătatea Complexului Turistic de Natatie, strada Justiţiei, lângă stadion, parcarea de lângă Piata Bărăţiei, parcarea de langa BRD, vis-a-vis de Biblioteca Judeţeană. Municipiul Târgovişte este singura unitate administrativ teritorială din România care a obţinut finanţarea în cadrul acestui program. Astfel, din totalul de 11 staţii aprobate la nivel naţional în cadrul programului amintit, patru vor fi amplasate în Târgovişte", a mai spus edilul.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux