PREMIERĂ La Târgovişte se va deschide Muzeul „Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte anunţă inaugurarea Muzeului “Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic”. Deschiderea oficială va avea loc vineri, ora 11.00, în Târgovişte.

Expoziţia permanentă a acestui muzeu reuneşte cele mai spectaculoase descoperiri arheologice realizate în cei peste 50 de ani de activitate ştiinţifică a profesorului Marin Cârciumaru.

În interiorul muzeului vor fi expuse piese din preistorie de relevanţă, descoperite în România, obiecte de podoabă, unelte, arme din piatră, care reflectă modul de a trăi al oamenilor, paşii făcuţi începând de acum 100.000 de ani, iar la intrare este realizată o peşteră cu profil caracteristic lui “homo sapiens”, dar şi o sală de lucru cu copiii pe această tematică. 

De asemenea, în pridvorul de pe cele trei laturi ale clădirii în stil neoromânesc, vor fi reetalate, piesele de lapidarium de la Biserica Mănăstirii (Vechi) a Mitropoliei.

Cea mai importantă piesă a muzeului va fi cu siguranţă un superb pandantiv din piatră complex gravat cu motive geometrice, recuperat dintr-un strat care aparţine culturii gravetiene, datat la peste 20.000 ani (datări radiometrice prin metoda C-14). Obiectul întregeşte patrimoniul arheologic european, acesta fiind al treilea obiect de podoabă de acest fel descoperit în România.

Mai multe pentru tine:
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%