Poliţiştii îi verifică pe comercianţii de pomi de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încălcarea legislaţiei silvice care reglementează expedierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun este sancţionată contravenţional, iar cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 şi 10.000 de lei

Poliţiştii de la ordine publică, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., acţionează în această lună, pe drumurile publice şi pe cele forestire, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislaţiei silvice, în ceea ce priveşte tăierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniţi de specialiştii Gărzii Forestiere Ploieşti, au acţionat pe raza municipiului Târgovişte, pentru verificarea respectării legislaţiei din domeniul silvic. În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţuulor silvice, în valoare de 2.000 de lei", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Potrivit poliţiştilor, transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoţire cu regim silvic (aviz de însoţire primar - dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoţire secundar pentru alte materiale decât cherestelele - dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, pieţe/târguri/oboare).

De asemenea, la achiziţionarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, pieţe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoţire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situaţii, se va urmări dacă pe secţiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoţire primar (situaţie valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltaţi de pe teritoriul naţional).

Încălcarea legislaţiei silvice care reglementează expedierea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun este sancţionată contravenţional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 şi 10.000 de lei, de asemenea este dispusă şi măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele