Panica i-a cuprins, din nou, pe găeşteni. Bloc evacuat de teama unei noi explozii. Ce au stabilit pompierii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost din nou panică, la Găeşti, din cauza mirosului puternic de gaze. Zeci de apartamente au fost evacuate de pompieri până când operatorul de gaze a oprit alimentarea. Aceasta este a treia evacuare în decurs de o lună. Prima dată a avut loc şi o explozie, soldată cu rănirea gravă a unei persoane.

Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost chemaţi de oamenii care trăiesc într-un bloc cu patru etaje de teama unei noi explozii, după ce în mai multe apartamente s-a resimţit miros puternic de gaze. 

Salvatorii au venit cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj de ambulanţă SMURD. 

Ca să se aerisească repede, pompierii au deschis toate uşile blocului, precum şi dura de aerisire de la pod. 

În total au fost evacuate 23 de persoane din 20 de apartamente. 

La locul evenimentului a intervenit şi o echipă de la operatorul de gaze care, în urma verificărilor efectuate, a identificat multiple deficienţe la instalaţia de pe scara blocului şi a dispus sistarea alimentării cu gaze a întregii scări de bloc până la remedierea defecţiunilor. 

Scurgerile de gaze au fost depistate le robineţii de pe scara blocului. Nu se ştie, deocamdată, dacă s-au făcut racordări ilegale sau legăturile nu au fost făcute cum trebuie de firmele specializate.

Aceasta este a treia evacuare în decurs de o lună. Prima dată a avut loc şi o explozie, soldată cu rănirea gravă a unei persoane. 

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Explozie într-un apartament din Găeşti. Un perete întreg, dislocat complet

Imagini tulburătoare cu explozia care a distrus un bloc din Găeşti. „S-a ridicat patul cu mine” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi