Ministrul Agriculturii: Vom stimula asocierea fermierilor prin creşterea plăţilor pentru cei cu suprafeţe mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la Titu, în judeţul Dâmboviţa, că se va încerca stimularea asocierii fermierilor prin creşterea plăţilor pentru cei cu suprafeţe mai mari.

''Asocierea este o problemă care din păcate macină agricultura românească de foarte mult timp (...), nu s-a reuşit să se facă foarte mult până acum în acest sens. Suntem şi astăzi în situaţia în care din peste un milion de fermieri care depun cereri la APIA 800.000 să aibă în continuare proprietăţi sau să lucreze între unu şi cinci hectare, deci o proporţie foarte mare. Şi de aceea vrem să-i stimulăm oarecum pe cei care sunt în această zonă să se asocieze şi să producă mai mult pentru piata'', a precizat ministrul Daniel Constantin, informează Agerpres. 

  

 Acesta a explicat şi cum se va face stimularea asocierii, prin creşterea plăţilor celor cu suprafeţe mari.''Ne permite politică agricolă comună că cei care au între unu şi cinci hectare să primească o plată mai mică, cei care au peste cinci hectare să aibă o plată mai mare. Cred că e cel mai important lucru, dacă vom reuşi să îl implementăm, e cel mai important lucru care se va întâmplă în perioadă următoare şi care să stimuleze asocierea fermierilor mici. Cu alte cuvinte, cei care au şapte, opt hectare o să primească pe hectar un sprijin mai mare decât cei care au teren puţin şi diferenţă cred că va fi destul de mare. De aceea vreau să va transmit acest mesaj, să va încurajez să încercaţi să formaţi asociaţii la nivelul judetului'', a spus Daniel Constantin. 

  

Ministrul Agriculturii a fost prezent, marţi, în judeţul Dâmboviţa, pentru a se întâlni cu producători agricoli în Titu, Târgovişte şi Voinesti.  

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat