Întors de la o stână din Dâmboviţa în satul groazei, unul dintre sclavii din Berevoieşti s-a sinucis de frica rudelor celor aflaţi în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre bărbaţii ţinuţi sclavi la Berevoeşti, judeţul Argeş, a fost găsit spânzurat, luni seara, martorii povestindu-le anchetatorilor că omul ar fi recurs la acest gest pentru că s-ar fi temut de rudele celor aflaţi în arest.

Ion Onică, în vârstă de 54 de ani, din satul Gămăceşti situat în comuna Berevoeşti, a fost găsit spânzurat, luni seara. După întreg scandalul în urma căruia 34 de persoane au ajuns în arest preventiv şi patru în arest la domiciliu, bărbatul, care a făcut parte din reţeaua de sclavi, a fugit la o stână din Dâmboviţa. 

Reprezentanţii IPJ Argeş au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în urmă cu câteva zile bărbatul s-a întors acasă. Aici, el ar fi fost luat la întrebări de rudele stăpânilor de sclavi. Onică n-ar fi suportat presiunea şi s-a sinucis.

El a fost găsit spânzurat într-un copac de pe marginea unui pârâu din localitate de fratele său.

Potrivit poliţiştilor, Onică nu a lăsat niciun bilet prin care să-şi explice gestul, iar pe trupul său nu au fost găsite urme vizibile de violenţă.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transferat la Laboratorul de Tanatologie din cadrul Spitalului Câmpulung, unde i se va efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor reale ale decesului. Această moarte a intrat în atenţia procurorilor DIICOT.

În localitatea argeşeană Berevoeşti, anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în prezent, mai multe grupuri infracţionale au recrutat 40 de persoane minore şi majore şi le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerşetoriei. Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"