Dâmboviţa: Liviu Dragnea, "speriat" de numărul mare de consilieri locali care au trecut la PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, s-a declarat încântat de "reuşita" colegului său din Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care a reuşit să coopteze în partid numai puţin de 147 de consilieri şi primari de la alte formaţiuni politice.

"Aşa le trebuie. Nu am o privire de ansamblu, dar vă garantez că nu este cazul. M-am speriat eu. Sunt absolut convins. Mişcări sunt. Au plecat şi de la noi şi au trecut la PNL. Ce este foarte interesant, este că cei care ţipă, cum sunt Orban şi colegii dumnealui iau şi ei oameni. Ei îşi fac lor plângeri penale? Sunt judeţe întregi unde au luat la PNL", a spus Liviu Dragnea. 

Numărul aleşilor locali dâmboviţeni care au trecut la PSD de la apariţia ordonanţei privind migraţia politică este aproape 150, a anunţat, joi, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Conform acestuia este vorba de 20 de primari (de la PDL) şi 127 de consilieri locali, precum şi doi aleşi judeţeni.

Preşedintele Consiliului Judeeţan Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat situaţia actuală a apartenenţei politice a consilierilor judeţeni. Astfel, Consiliul Judeţean Dâmboviţa va avea cinci consilieri independenţi.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa are 34 de membri, iar componenţa, după alegerile din 2012, a fost 12 consilieri de la PSD, 14 PDL, 5 PNL şi 3 PPDD, iar preşedinte este social-democratul Adrian Ţuţuianu.

Cei 20 de primari veniţi în PSD se adaugă celor 47 care au fost aleşi în 2012 pe listele partidului. În Dâmboviţa sunt în total 98 de primari.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews