Cinci răniţi, în urma coliziunii dintre un microbuz de persoane şi două maşini, pe DN 71

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia este oprită pe DN 71 Bucureşti – Târgovişte, la kilometrul 29+900 de metri, în zona localităţii Moara Nouă, judeţul Dâmboviţa, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autovehicule.

Potrivit Poliţiei, accidentul a avut loc la Moara Nouă, fiind implicate trei autovehicule: două autoturisme şi un autovehicul de transport persoane 8 + 1 locuri. 

„Până la acest moment, cinci persoane sunt rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetarea la faţă locului, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier”, a preciazt IPJ Dâmboviţa. 

La faţa locului au fost mai multe echipaje de Ambulanţă, SMURD şi descarcerare.

Cele 5 persoane au fost extrase din autoturisme de pompieri, preluate de echipajele de ambulanţă SMURD şi SAJ şi transportate la UPU Târgovişte.

Traficul este deviat pe rutele: intersecţie DN 71 - Moară Nouă şi intersecţie DN 71 - DJ 711.

„La locul evenimentului, pompierii s-au deplasat cu 3 autospeciale de intervenţie (două de la Detaşamentul Titu şi una de la Detaşamentul Târgovişte) şi două echipaje de ambulanţă SMURD (de la Garda Răcari şi Detaşamentul Titu), găsind 5 persoane încarcerate în cele două autoturisme. Salvatorii au acţionat imediat pentru descarcerarea victimelor din cele două autoturisme, care apoi au fost preluate de echipajele de ambulanţă SMURD şi SAJ. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă, cele 5 victime au fost transportate cu ambulanţele la spital, la UPU Târgovişte”, a precizat ISU Dâmboviţa, într-un comunicat de presă.

Pasagerii din microbuz (5 persoane) s-au autoevacuat şi nu au necesitat îngrijiri medicale.


 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile