Ce au descoperit medicii la autopsia victimei militarului din Titu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. FOTO George Enache

Medicii legişti s-au îngrozit la efectuarea autopsiei pe cadavrul tinerei de 25 de ani, care a căzut victimă agresiunii subofiţerului Florin Oprea. Aceştia au găsit în trupul femeii o parte din lama cuţitului, precum şi multiple leziuni grave. Practic, tânăra nu a mai avut nicio şansă.

"În urma autopsiei s-a stabilit că moartea pacientei a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne şi externe, consecinţă a unui politraumatism cu multiple plăgi tăiate şi înţepate, din care trei cu caracter penetrant intra-toracic", a declarat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Un tânăr care a auzit strigătele de disperare ale angajatelor salonului de cosmetică din Titu imediat după ce criminalul, subofiţer în MApN, a înjunghiat-o pe Alexandra, a văzut scene de-a dreptul şocante. Victima se zbătea într-o baltă de sânge şi a văzut inclusiv lama cuţitului ruptă, semn că agresorul a lovit cu putere.

"Am văzut frizeriţa de aici că a ieşit şi făcea semne disperate. Când m-am dat jos am văzut-o pe ea întinsă pe jos. Am încercat să o ajut să nu închidă ochii, dar a murit. Fetele de la salon erau termiante. Era lama ruptă de la cuţit p jos. I-a dat în disperare. L-am văzut şi pe el cu gluga pe cap, fugea. Am rămas şocat şi nu mai pot să dorm noaptea", spune Andrei.

Subofiţerul Florin Oprea este specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din Târgovişte, din subordinea Bazei 2 Logistică. Bărbatul nu se putea împăca cu gândul că tânăra femeie nu voia să se mai împace cu el, fiind certaţi de ceva timp. Nu de puţine ori îi făcea adevărate scene de gelozie şi era foarte violent.

Militarul le-a spus anchetatorilor că "nimeni nu îl înşală pe el". Acesta a mai mărturisit că s-a dus la coafor cu gândul de a-şi ucide iubita, înarmat cu un cuţit, după ce ar fi băut coniac. "N-am vrut s-o omor. Îmi pare foarte rău. Avea mai multe aventuri", a spus bărbatul de 35 de ani. 

După incident, subofiterul a sunat la 112. Apoi a luat un taxi şi a mers la poliţie, unde s-a predat. Imediat la faţa locului au ajuns anchetatorii. Acum el este arestat preventiv pentru 30 de zile.

Subofiţerul Florin Oprea este specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din Târgovişte, din subordinea Bazei 2 Logistică. Bărbatul nu se putea împăca cu gândul că tânăra femeie nu voia să se mai împace cu el, fiind certaţi de ceva timp. Nu de puţine ori îi făcea adevărate scene de gelozie şi era foarte violent.

Militarul le-a spus anchetatorilor că "nimeni nu îl înşală pe el". Acesta a mai mărturisit că s-a dus la coafor cu gândul de a-şi ucide iubita, înarmat cu un cuţit, după ce ar fi băut coniac. "N-am vrut s-o omor. Îmi pare foarte rău. Avea mai multe aventuri", a spus bărbatul de 35 de ani. 

După incident, subofiţerul a sunat la 112. Apoi a luat un taxi şi a mers la poliţie, unde s-a predat. Imediat la faţă locului au ajuns anchetatorii.

Suspectul a participat şi la o misiune în Afganistan, iar taximetristul care l-a transportat la Poliţie este şi el fost cadru militar. Şi acesta a participat la o misiune în Irak, acum fiind pensionat.

CITEŞTE ŞI:

Dovada că poliţiştii din Titu ştiau despre bătăile îngrozitoare pe care militarul criminal le aplica femeilor din viaţa lui

Măturia tatălui fetei pe care a ucis-o iubitul militar: „O însoţeam peste tot, de frica lui. Eu eram la magazinul de lângă. Ne-a urmărit. În Titu nu avem justiţie“

Verificări la Poliţia Titu, după ce fosta soţie a criminalului a acuzat că poliţiştii cunoşteau situaţia şi nu au făcut nimic

Mătuşa victimei militarului ucigaş: „Mereu era bătută. El a trecut testul psihologic pe bani“. Comandantul garnizoanei: „E un eveniment neplăcut“

Militarul acuzat că şi-a ucis concubina, arestat pentru 30 de zile şi introdus în arestul Poliţiei Capitalei

VIDEO Crima de la coafor. Militarul şi-a premeditat fapta: s-a dus după iubita lui înarmat cu un cuţit şi băut. „Avea mai multe aventuri“

Crima de la coafor: subofiţerul a spus că iubita sa avea mai multe aventuri. Ucigaşul a luat taxiul şi s-a dus singur la Poliţie: „N-am vrut s-o omor“ VIDEO

Crima de la coafor. Fosta soţie a militarului ucigaş acuză Poliţia că l-a lăsat în pace după ce i-a spart uşa cu toporul. „Am depus plângeri. Degeaba“

Cum comentează Poliţia faptul că nu ar fi înregistrat plângerile formulate de fosta soţie a militarului ucigaş şi de concubina ucisă

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică