Un poliţist şi soţia acestuia au vândut „la negru” sute de piese de motocicletă. Ce prejudiciu au provocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Cuplul a fost trimis în judecată de procurorii suceveni pentru comiterea mai multor infracţiuni de ordin financiar. Poliţistul şi soţia acestuia ar fi prejudiciat statul cu de zeci de mii de lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a celor doi inculpaţi. 

Agentul de poliţie trebuie să dea explicaţii în faţa magistraţilor pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată. 

Soţia acestuia este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată, şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

„În perioada 2013-2016 inculpatul, agentul de poliţie în cadrul unui post de poliţie din zona rurală a judeţului Suceava, cu ajutorul soţiei sale, inculpata(...) a desfăşurat în mod continuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită, funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile art.45 alin.1 lit.g din Legea nr. 360/2002, respectiv a efectuat în fapt activităţi de achiziţie motociclete şi piese de motociclete, de dezmembrare motociclete, de comercializare motociclete şi piese de motocicletă, către diferite persoane fizice, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, respectiv în perioada 2013-2016 a efectuat 560 de acte materiale de livrare (vânzare piese de motocicletă), obţinând venituri brute totale în sumă de 236.250 lei, a efectuat 53 de acte materiale de achiziţii (motociclete, piese de motocicletă, consumabile, servicii de transport şi de curierat) efectuând în acest mod cheltuieli totale aferente în sumă de 71.422 lei, în final, veniturile nete obţinute fiind în cuantum de 164.828 lei”, se arată în comunicatul de presă transmis de procurori.

În aceeaşi perioadă, cei doi ar fi omis evidenţierea în documente contabile a veniturilor obţinute şi nu le-ar fi declarat organelor fiscale, „ascunzând sursa impozabilă, cu consecinţa sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat al statului, prejudiciul total cauzat bugetului general consolidat al statului fiind în sumă de 33.989 lei, constând în impozit pe venit în sumă de 24.923 lei şi contribuţii de asigurări sociale de sănătate în sumă de 9.066 lei”.

”În perioada 2014-2017, cu ocazia completării declaraţiilor de avere impuse de lege, în mod repetat, inculpatul, agent de poliţie, nu a declarat în întregime veniturile obţinute în perioada 2013-2016, omiţând declararea venitului realizat din activităţile comerciale având ca obiect motociclete şi piese de motociclete, în condiţiile în care a obţinut din aceste activităţi în anul 2013-20.509 lei venit brut impozabil, în anul 2014-61.685 lei venit brut impozabil, în anul 2015-60.395 lei venit brut impozabil, în anul 2016-93.661 lei venit brut impozabil”, transmite sursa citată.

Cei doi ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 33.989 lei.

„În cauză s-a aplicat măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri ale inculpaţilor, mobile şi imobile, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune”, au arătat anchetatorii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dunca face noi dezvăluiri de la CJ Caraş-Severin: „În China sau în Singapore ar fi fost executat pe loc”

Victor Ponta, despre mesajul plagiat la moartea lui Maradona: Eu l-am aprobat, nu l-am scris. Nu vreau să-i las să doarmă pe hateri. Duminică lansez ”puiemonta”

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa