Suceava: Poliţistul care a furat 80.000 de pachete de ţigări, arestat pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri instanţa de judecată de la Gura Humorului a stabilit ca acesta să rămână în arestul IPJ Suceava pentru 29 de zile.

Poliţistul nu este la prima abatere de acest gen, acesta a fost trimis în judecată în luna noiembrie 2010 pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. În perioada iunie-iulie 2009, Dumitru Drelciuc care lucra în aceea perioadă la compartimentul Evidenţă Operativă la Poliţia Gura Humorului, a păcălit două persoane care au apelat la serviciile lui pentru a le ajuta să-şi înmatrivuleze maşinile.

Drelciuc a primit 3.000 de euro, respectiv 5.000 de lei pentru plata taxelor de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului celor două persoane. Agentul de poliţie a falsificat două chitanţe, conform cărora proprietarii maşinilor au achitat sumele de 28.477 de lei şi, respectiv, 10.151, reprezentând taxe de poluare.

Chitanţele false au fost folosite apoi de acesta în luna iulie 2009 în vederea înmatriculării frauduloase a autoturismelor.Actele ilegale au fost descoperite în momentul în care unul din bărbaţii înşelaţi s-a prezentat la ghişeul de Înmatriculări Auto pentru a-şi ridica plăcuţele de înmatriculare pentru care ştia că a plătit. 

După ce procurorii au început cercetările, Drelciuc a restituit 4.500 de lei persoanelor înşelate. Poliţistul a fost trimis în judecată pentru falsificarea chitanţelor.

În toată perioada aceasta din noiembrie şi până în data de şase ianuarie poliţistul nu a fost suspendat ci pus la dispoziţie.

„Nu mai îndeplineşte atribuţiile care sunt atribuite în fişa postului, conducerea unităţii stabilind alte sarcini pe care să le îndeplinească pe parcursul programului. Nu are voie să desfăşoare activităţi care implică gestiune şi nu are voie să întocmească acte”, ne-a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Citiţi şi: Suceava: Poliţist reţinut pentru că a furat zeci de mii de pachete de ţigări de contrabandă

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux