Suceava: A impresionat o ţară întreagă cu naiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Cozaciuc se dovedeşte a fi un urmaş de cinste al celebrului interpret Gheorghe Zamfir

Copilul este nevăzător din naştere şi a învăţat să cânte la mai multe obiecte de suflat de unul singur. 

Alexandru Cozaciuc (12 ani) a impresionat juriul cântând la cimpoi, caval, ocarină, fluier şi nai. În etapele eliminatorii, principalul său concurent a fost Loris Luzer Harvată (13 ani), un maestru al viorii. Amândoi copiii au obţinut 10 pe linie, fiind  singurele punctaje maxime din concurs. Deoarece doar unul dintre ei trebuia să participe la faza naţională, care a avut loc zilele trecute, votul publicului a fost decisiv.

Copiii suceveni, invitaţi de onoare
Alexandru Cozaciuc a fost ales de public să reprezinte Suceava la Concursul Naţional, unde a luat locul I şi a câştigat un calculator performant.  „Un alt talent special este şi Loredana Munteanu, aflată în plasament familial în comuna Salcea. Face gimnastică de performaţă la Oneşti, la Centrul Şcolar Sportiv «Nadia Comăneci» şi a prezentat un număr de dans încântător“, a spus Liviana Enea, reprezentanta DGASPC Suceava. Deşi la Bucureşti trebuia să ajungă un singur copil, organizatorii olimpiadei i-au invitat să urce pe scenă şi pe marii învinşi ai lui Alexandru.

„Organizatorii au acceptat ca în spectacolul de la Bucureşti, dar în afara concursului, să urce pe scenă Loris-Luzer Harvată şi Loredana Munteanu. Deşi s-a calificat un singur copil la faza naţională, toţi participanţii din judeţul Suceava s-au prezentat impecabil, făcând dovada incontestabilă a talentului lor“, ne-a spus Daniela Moroşanu, coordonatoarea care a însoţit copiii la concncursuri.

Talent precoce
Alexandru a dovedit că este talentat încă din primii săi ani de viaţă şi a fost ajutat de părinţi să-şi urmeze visele.  „La patru ani i-am cumpărat o orgă de jucărie şi l-am auzit cum lega notele. La cinci ani i-a cântat tatălui său «Mulţi ani trăiască!» şi toate acestea fără ajutorul cuiva. Apoi un frate de-al mamei l-a învăţat să cânte şi la fluier, iar acum face parte din Ansamblul Balada“, ne-a  spus mândră Liliana Cozaciuc, mama tânărului artist.

Cu toate că e nevăzător, Alexandru urmează o şcoală normală din Suceava şi îşi doreşte foarte mult să cânte în plus la saxofon şi la clarinet, însă instrumentele sunt foarte scumpe. Concursul este parte a „Anului European 2010 pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale”.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă