Ponta, despre candidatura lui Kovesi la şefia Parchetului European: „Am tăcut până acum dintr-un motiv foarte simplu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO: Adevărul

Preşedintele Pro România Victor Ponta a declarat sâmbătă, 9 martie, la Suceava, că nu este de acord cu „pesediştii care s-au dus să o înjure pe Kovesi la Bruxelles”.

Preşedintele Pro România Victor Ponta a fost provocat de un jurnalist, în timpul conferinţei de presă de la Suceava, ca să îşi exprime punctul de vedere cu privire la candidatura Laurei Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European.

„Am tăcut din gură legat de candidatura doamnei Kovesi dintr-un motiv foarte simplu. Chiar nu vreau să fiu ridicol şi să schimb tot ce am zis invers. În 2014, mi-a adus aminte un jurnalist din Bucureşti, când am propus-o pe dna Corina Creţu, am zis şi eu pe bună dreptate: măi, dragi penelişti ce sunteţi voi, candidează la Bruxelles, cearta noastră e în Bucureşti. Nu vă duceţi să o înjuraţi pe Corina Creţu la Bruxelles, că n-ajuta, ba chiar o să ajungă comisar european, dacă o înjuraţi foarte tare. Acum eu nu puteam în 2019 să fiu de acord cu pesediştii care s-au dus să o înjure pe Kovesi la Bruxelles. Care fac exact invers. Cearta noastră în România este cearta noastră în România. Dacă cineva candidează în afara ţării, să meargă pe procedurile de acolo, dar nu să ne apucăm să ne spălăm rufele şi să ne dăm în cap. Nu mi-a plăcut ce i-au făcut Corinei Creţu peneliştii, pedeliştii în 2014. Mi se pare penibil acum s-o pun pe doamna Grapini să fugă cu voturile la Bruxelles. Dacă era Vanghelie înţelegeam. Dar nu se fuge la Bruxelles cu voturile prin sală. Nu m-am simţit bine nici cu chestia asta şi atunci tac din gură legat de candidatură. Dacă cei de la Bruxelles o votează, o apreciază, treaba lor”.

În conferinţa de presă de la Suceava, Victor Ponta a mai spus că le va face plângeri penale premierului Viorica Dăncilă şi ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici dacă vor semna Hotărârea de Guvern pentru constituirea „fondului suveran a lui Dragnea”.

„Dacă liberalii dorm, dacă USR-ul se ocupă cu înscrieri de alianţe, atunci, noi, cei de la Pro România, ne pregătim cu contestaţii în instanţă legate de HG (...) şi cu plângeri penale pentru cei care semnează. Îmi pare rău că trebuie să le fac lui Dăncilă sau Teodorovici. Sunt fraieri că semnează. Eu ştiu că pe ei îi pune, dar Dragnea cu Vârlcov vor spune că nu ştiu. Guvernul a decis”, a declarat Ponta.

Preşedintele Pro România a mai spus că „fondul suveran a lui Dragnea” înseamnă, de fapt, înstrăinarea pe bani puţini a companiilor cu capital de stat din România care fac profit.

„România mai are 28 de vaci care încă trăiesc, care încă mai dau lapte: Hidroelectrica, Portul Constanţa, Aeroportul Otopeni, Imprimeria Naţională, Romgaz. (...) Aceste 28 de vaci vor fi puse toate într-un staul, la fondul suveran, unde nu vor fi mulse, ci măcelărite”, a completat Ponta.

El a spus că odată constituit, fondul suveran ar avea voie să vândă active fără să se respecte legea privatizării. În plus cele 28 de companii ar fi fost subevaluate la două miliarde de euro.

 „Au fost subevaluate de zece ori. De ce? Dacă aşa este scris că toate valorează 10 miliarde, vine cineva cu 10 miliarde şi are 51 la sută din ele. Ce a reuşit poporul român să salveze după faimoasele privatizări, falimente, după restructurări, 28 de vaci sănătoase, bune, companii curăţate, listate la bursă, cu profit. Nu e că le mulg ei, ceea ce deja este rău, e că le taie şi o să ne trezim cu nişte proprietari din afară, nu ştim cine, din Israel sau Rusia, de unde or fi, treaba lor”, a mai spus Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?