Din gelozie, l-a înjunghiat pe amantul concubinei de mai multe ori punându-i viața în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţia de implantare a electrozilor pe creiere este efectuată în premieră pentru România Foto arhivă

Un bărbat din Bosanci, în vârstă de 58 de ani, l-a înjunghiat pe un tânăr de 22 de ani din Adâncata deoarece a întreținut relații sexuale cu concubina sa.

Tânărul a ajuns ieri în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Suceava fiind operat de urgență de medicii chirurgi. Agresorul, Nicanor D. s-a întâlnit ieri cu Mihăiță H. pe o stradă din comuna Adâncata, iar după o ceartă aprinsă, acesta l-a înjunghiat pe tânăr de mai multe ori în abdoment, în mâna și piciorul stâng.

Tată și fiu, arestați pentru că au bătut cu bestialitate un consătean

În urma examinării medico-legale, medicii au stabilit că leziunile au fost grave și i-au pus în primejdie viața, drept urmare Nicanor D. a fost reținut pentru 24 de ore pentru "tentativă de omor deosebit de grav", urmând ca azi să fie prezentat în fața judecătorilor Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă. Potrivit polițiștilor, bărbatul nu și-a recunoscut fapta, acesta susținând că tânărul și-a provocat singur loviturile de cuțit.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța