Câştigătorul de la Loto care a construit o biserică cu banii câştigaţi la 6/49

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Breabăn, câştigătorul de la Loto devenit ctitor de biserică. FOTO www.libertatea.roImagine

Gheorghe Breabăn, din comuna suceveană Vicovu de Jos, a câştigat în 2004 premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 1,5 milioane de euro. Cu o parte din banii câştigaţi el a ridicat o biserică în localitatea natală.

În luna februarie a anului 2004, Gheorghe Breabăn, şeful de depozit al unei firme din comuna suceveană Vicovu de Jos, care avea pe atunci vârsta de 44 de ani, a câştigat 1,5 milioane de euro la Loto 6/49. Tată a doi copii, vicoveanul a jucat o variantă simplă cu 3,1 lei reuşind să câştige pe lângă premiul cel mare un BMW seria 5 şi un apartament cu trei camere în municipiul Bucureşti.

Deşi a câştigat o sumă considerabilă, banii nu i-au luat minţile suceveanului. Acesta şi-a construit în localitatea natală o casă destul de impună şi-a deschis o firmă cu materiale de construcţii şi amenajări interioare şi exterioare, ocupându-se totodată cu agricultura şi creşterea animalelor.

Cu banii câştigaţi la Loto, Gheorghe Breabăn a ajutat la construirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vicovu de Jos. „Miliardarul”, aşa cum este poreclit marele câştigător al Loteriei Române de către localnici din Vicov, a donat preotului undeva în jur de 300.000 de lei, devenind astfel ctitor al lăcaşului de cult.

            Biserica ctitorită de marele câştigător la Loto 6/49. FOTO www.bisericavicovudejos.com

În plus, acesta a ajutat şi şcoala din Vicovu de Jos, oferind bani pentru montarea centralei termice pentru ca elevii să nu mai sufere din cauza frigului pe timp de iarnă şi să aibă condiţii propice de învăţare.

Deşi a câştigat o sumă considerabilă de bani, Gheorghe Breabăn consideră că marele premiu i-a adus mai mult ghinion decât noroc, pe la poarta sa perinându-se atunci sute de oameni care i-au cerut sprijinul financiar din diverse motive.

„Voi ziariştii, televiziunea, mi-aţi adus la poartă sute de oameni din toate colţurile ţării. Toţi vroiau bani, să îi ajut. Aş fi cheltuit banii în câteva zile astfel. Atâta doar ce-am ajutat pe părintele de la noi din comună, în rest n-am cheltuit nici cinci lei din ei”, le spunea în urmă cu ceva ani Gheorghe Breabăn ziariştilor de la Monitorul de Suceava.

După câştigarea premiului cel mare, vicoveanul a cochetat o perioadă şi cu politica. El a fost timp de un mandat şi jumătate consilier local în comuna Vicovu de Jos, însă a renunţat la cariera politică deoarece ar fi intrat în incompatibilitate.

Breabăn este cel de-al doilea mare câştigător la Loto 6/49 din judeţul Suceava, după Dan Neculai Amariei, tânărul de 17 ani, din comuna Baia, care a tocat în câţiva ani peste 1,3 milioane de dolari. 

Alte ştiri pe această temă:

Cel mai tânăr milionar român la Loto s-a ruinat în numai trei ani. Cum a ajuns să piardă suceveanul Daniel Amariei o avere de 1,3 milioane de dolari

Suma cu  multe zerouri câştigată la Loto un focşănean norocos. El a plătit pe bilet doar 9,7 lei

Vasluianul care a câştigat marele premiu la Loto şi-a ridicat banii. Ce vrea să facă bărbatul de 40 de ani cu cele 3 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie