Video Bărbat încătușat în stradă de mascați, la Suceava, într-un dosar de trafic de droguri VIDEO

0
Publicat:

Acțiunea Poliției a vizat trei persoane care au introdus în țară, prin firme de curierat din Suceava și Gura Humorului 22 de kilograme de droguri. Prinderea unui traficant s-a făcut în plină stradă, la Suceava.

A fost o desfășurare de forțe în municipiul Suceava, miercuri, 22 martie 2023, în zona unui mare centru comercial, chiar sub ochii trecătorilor.

Unul din traficanți a fost urmărit în trafic, blocat de polițiști și încătușat în plină stradă.

Bărbatul a fost condus apoi la audieri, la DIICOT – structura centrală.

Procurorii spun că, în luna martie 2023, două dintre persoanele bănuite s-a deplasat în Spania, de unde ar fi expediat, prin intermediul unei firme de coletărie, aproximativ 15 kilograme de cannabis (2 colete conținând 8, respectiv 7 kilograme de droguri de risc).

Cele două persoane s-au întors apoi pe teritoriul României, în vederea ridicării coletelor.

Așa că anchetatorii au organizat miercuri după-amiază două acțiuni de prindere în flagrant delict a patru persoane bănuite, care s-au prezentat, în vederea ridicării drogurilor de risc, în municipiul Suceava și la Gura Humorului.

Procurorii au dispus în urma acestei acțiuni reținerea, pentru 24 de ore, a trei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Urmează să fie sesizat Tribunalul București cu propunere de arestare, pentru 30 de zile, a celor 3 persoane, reținute în cauză.

Cu privire la cea de-a patra persoană implicată în activitatea infracțională, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG