Povestea „babei care vinde pătrunjel” pe străzile Sloboziei, simbolul vieţii de pensionar în România
0Indiferenţa crudă cu care statul îi tratează pe vârstnici este tot mai evidentă în fiecare zi. Constantina David (79 de ani) din Slobozia este unul dintre miile de bătrâni din România care refuză să mai spere în bine. Îşi cară bătrâneţile prin centrul oraşului, vânzând verdeţuri în spatele unei tarabe improvizate.
Este mijlocul zilei, iar strada musteşte de oameni. Agitaţi, grăbiţi şi preocupaţi de cu totul alte probleme, trecătorii se pierd în atmosfera bulevardului mare din Slobozia.
Pe treptele de piatră din faţa Şcolii Generale Nr.2 din Slobozia, îmbrobodită cu o basma, o bătrână priveşte atent forfota creată în jurul ei. A început deja să fie frig aşa că-şi freacă mâinile ridate, iar apoi scoate dintr-o traistă un mănunchi de pătrunjel.
Foşnetul sacoşei atrage atenţia unuia dintre trecători care o întreabă pe bătrână dacă verdeţurile sunt de vânzare. „Cât ceri bre pe legătura asta?” spune vocea gravă a trecătorului. „Un leu mamă, e proaspăt, l-am cules de dimineaţă de la mine din curte” spune cu glas pierdut femeia. Omul scoate din portofel bancnota verde, i-o dă femeii, se îndreaptă spre maşină şi porneşte în trombă.
„Nu vreau să cerşesc”
Bătrâna care vinde verdeţuri pe bulevardul central al Sloboziei este Constantina David (79 de ani), o femeie simplă pe care viaţa a lovit-o din toate părţile.
Trăieşte modest dintr-o pensie de doar 300 de lei, pe care a obţinut-o după ani întregi de muncă prin CAP-urile comuniste.
La fel ca oricărui bătrân din România îi este greu să supravieţuiască, aşa că încearcă să se întreţină din munca pe care o prestează în petecul de pământ pe care îl are în curte.
„Nu mi-a plăcut niciodată să cerşesc, să întind mâna la oameni. Prefer să vând ce-mi răsare-n curte, e mai bine pentru mine şi pentru cei din jur. E greu în ziua de azi, dar eu mă bucur că încă pot să fac ceva” spune bătrâna, în timp ce-i oferă unui alt trecător o altă legătură de verdeaţă.
Lumea Constantinei David este simplă şi plină de greutăţi. Şi-a dorit tot timpul să trăiască liniştită, fără probleme. Neajunsurile sunt povara pe care trebuie să o poarte în fiecare zi când iese pe strada mare din Slobozia.
Verdeţurile îi aduc un strop de bucurie, în momentul în care reuşeşte să-şi cumpere o pâine, un kilogram de cartofi, sau o folie din medicamentele pe care trebuie să le cumpere.
„Nici nu mai ştiu de când nu mi-am cumpărat toate pastilele. De unde bani? Bani la lumină, bani la apă, bani de căldură. Iau aşa cu raţia, cât îmi mai rămâne” ne spune Constantina David.
Aruncată la marginea unei societăţi care refuză să o înţeleagă şi să o ajute, bătrâna zâmbeşte chiar şi celor care o iau peste picior. De multe ori a auzit cuvinte despre „baba care vinde pătrunjel” sau „baborniţa cu sacoşe multe”, însă nu se supără. Revine în fiecare zi în acelaşi loc în speranţa că poate, într-o zi, verdeţurile ei vor face lumea din jur mai bună.
Citiţi şi:
Povestea bătrânului de sub vişin: „Au venit la mine şi m-au aruncat în stradă”
Povestea familiei din inima pădurii: cum a devenit natura casă pentru doi soţi şi copiii lor