Cursă pe două roţi. Bicicliştii pedalează în siguranţă, acţiune pentru promovarea sportului şi de conştientizare a şoferilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Bărăgan au fost alături de bicicliştii care au participat la evenimentul intitulat ”Slobozia Pedalează”.Sâmbătă, 31 august, poliţiştii rutieri şi cei de la ordine publică s-au aflat pe principalele artere ale municipiului Slobozia, însoţind coloana de biciclişti care a pornit în cursa pe două roţi de la Stadionul Municipal ”1 Mai”, cu destinaţia finală Parcul Tineretului.

Itinerariul bicicliştilor a impus restricţii de circulaţie, conducătorii auto fiind redirecţionaţi pe străzi adiacente, pentru a nu perturba desfăşurarea evenimentului.

Principalul obiectiv al acţiunii a fost cel de promovarea a activităţii sportive prin mersul pe bicicletă, dar şi de conştientizare a şoferilor cu privire la existenţa bicicliştilor în trafic. La eveniment au participat peste 100 de persoane.

Recomandările poliţiştilor pentru persoanele care se deplasează cu bicicleta:

1. Echipaţi-vă corespunzător şi respectaţi regulile de circulaţie atât pentru siguranţa dumneavoastră cât şi a celorlalţi participanţi la trafic!

2. Nu circulaţi cu bicicleta dacă vă aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

3. Este necesar ca bicicleta să aibă în dotare un dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcţional, de direcţie şi cu sistem de avertizare sonoră.

4. De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare.

5. Totodată, trebuie dotată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.

6. Pentru un plus de siguranţă, le recomandăm bicicliştilor să poarte cască de protecţie omologată, iar, în mod obligatoriu, pentru a putea fi observaţi de ceilalţi participanţi la trafic, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante mai ales pe timp de vreme rea sau pe timpul nopţii..

7. Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celorlalţi participanţi la trafic.

8. Asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic.             

9. Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană, câte unul.

10. Când circulaţi pe bicicletă, nu traversaţi strada pe trecerile pentru pietoni!

11. Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

Nu transportaţi şi nu tractaţi orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”