Cum şi-a jefuit un preot din Ialomiţa propria biserică. Metodele interlope la care a recurs preotul Ionuţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un preot din Ialomiţa a fos trimis în judecată la Urziceni, după ce a făcut mai multe tranzacţii ilegale cu terenurile din patrimoniul bisericii în care slujea. Ancheta a început în 2012, iar în prezent duhovnicul a fost caterisit.

Potrivit informaţiilor, în anul 2012, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor soma Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni cu privire la faptul că preotul Ionuţ Cristian Munteanu, care slujea la biserica „Sfântul Gheorghe” din Armăşeşti, şi-ar efectuat în mod ilegal atribuţiile de serviciu. 

Concret, acesta a desfăşurat mai multe tranzacţii ilegale cu terenurile aflate în patrimoniul bisericii, fără a avea acceptul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. În fapt, acesta nici măcar nu a discutat cu reprezentanţii instituţiei cu privire la activităţile pe care urma să le întreprindă cu privire la terenurile din patrimoniul bisericii în care slujea. În plângerea penală pe care au depus-o la Parchet, reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au explicat faptul că preotul a vândut peste 10 hectare din cele 26 pe care biserica le avea în posesie. 

Pentru a putea realiza tranzacţiile, duhovnicul ar fi folosit o serie de documente fictive ce ar fi atestat acceptul Episcopiei cu privire la înstrăinarea suprafeţelor de teren. În urma tranzacţiilor, preotul ar fi strâns suma de 55.000 de lei, bani pe care şi i-a însuşit în mod personal. 

A vândut lemne ilegal 

O altă faptă reţinută de procurori vizează comercializarea a peste 200 metri cubi de lemne dintr-o pădure deţinută de parohia din Armăşeşti, după acelaşi sistem. Preotul ar fi întocmit o serie de acte fictive prin care a făcut să pară că are acceptul Episcopiei, iar banii obţinuţi din vânzarea lemnelor de foc i-au intrat în buzunar. 

Biserica, paravan pentru nevoi personale

În rechizitoriul pe care l-au întocmit, procurorii susţin faptul că preotul le-a declarat faptul că a comis faptele întrucât ar fi nevoie de bani în scopuri care ţineau de activitatea bisericească. Concret, ar fi precizat faptul că banii pe care i-a luat ar fi fost folosiţi pentru susţinerea bisericii. 

Inculpatul, invocând post – festum nevoia acoperirii unor cheltuieli personale în folosul parohiei( aspect neconfirmat probator), a luat hotărârea să înstrăineze o parte din terenul arabil  proprietatea Parohiei Armăşeşti. Făcând demersuri în acest sens inculpatul a realizat pe deplin că nu există o modalitate legală prin care el să înstrăineze o parte din patrimoniul parohial şi că înstrăinarea (sau altă dispoziţie translativă) era lovită de nulitate absolută  în lipsa unei aprobări (scrise/exprese) a Consiliului Eparhial. Fiind audiat inculpatul nu a fost în măsură să ofere relaţii/explicaţii pertinente asupra modului în care a gestionat materialul lemnos şi asupra faptului că în registrul de venituri şi cheltuieli al parohiei nu există consemnări în legătură cu această activitate.„ se arată în rechizitoriul procurorilor din Urziceni. 

A fugit în străinătate

Ancheta s-a finalizat recent, moment în care procurorii au dispus trimiterea în judecată a preotului sub aspectul comiterii infracţiunilor de delapidare şi înşelăciune. Mai mult, acesta a fost caterisit pentru că a adus prejudicii patrimoniale bisericii şi Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Fostul preot se pare că se află acum pe teritoriul Angliei şi este judecat în stare de libertate.  

Citiţi şi:

Cum au reuşit doi preoţi să creeze o reţea infracţională specializată în fraude bancare

Mai multe pentru tine:
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Secretele ascunse ale Turnului Eiffel: Cum „respiră” simbolul Parisului care crește în fiecare vară și ce rol au avut românii în construcția sa
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn