VIDEO  Oltenii au înroşit telefoanele de la “112” din cauza caniculei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzile din Slatina au fost pustiite de caniculă   (FOTO: Mugurel Manea)

Locuitorii judeţului Olt au luat cu asalt numărul unic de urgenţă “112” în aceste zile în care temperaturile au atins cote extrem de ridicate. Cele mai multe apeluri de prim-ajutor din cauza caniculei s-au înregistrat miercuri – 13 august, zi în care temperaturile au atins 38 de grade Celsius la umbră şi au depăşit lejer 40 de grade la soare. Acest lucru şi-a arătat urmările joi, când străzile din Slatina au fost aproape pustii la orele amiezii.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt, în ziua cea mai călduroasă din an, cum a fost catalogată cea de miercuri – 13 august, apelurile de ajutor la numărul unic “112” au curs în valuri, puţin peste 200 de persoane din întreg judeţul invocând ajutorul cadrelor sanitare ambulanţiere. În ciuda numărului mare de apeluri telefonice, efectivele SJA Olt au făcut faţă cu bine valului de solicitări. Reprezentanţii instituţiei au precizat că se aşteptau ca numărul de intervenţii să fie mult mai mare în ziua menţionată decât tot ceea ce s-a înregistrat oficial anterior.

“Ziua de miercuri – 13 august, a marcat un vârf al solicitărilor pentru acordarea primului ajutor medical de urgenţă. Mai exact, în ziua menţionată s-au înregistrat cam 200 de solicitări, majoritatea reprezentând lipotimii şi persoane cu hipertensiune arterială. Am mai avut multe cazuri de accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arterială, copii cu febră Cazuri grave nu am avut şi nici nu am avut persoane leşinate direct pe stradă. Noi sperăm că populaţia a înţeles, în sfârşit, că nu trebuie să iasă din casă între anumite ore, adică atunci când soarele este mai puternic între orele 11.00-17.00. De asemenea, recomandăm un consum de apă zilnic chiar şi când plecăm de acasă ori când ne aflăm pe stradă: apa este bine să nu fie extrem de rece şi nici de la frigider deoarece poate provoca chiar un infarct”, a declarat dr. Mădălina Deloreanu, director medical al SJA Olt.

Medicii recomandă populaţiei ca, în zilele cu temperaturi ridicate, să evite pe cât posibil să părăsească locuinţa în intervalul orar 11.00 - 18.00, să consume 1,5 - 2 litri apă/zi chiar dacă nu apare senzaţia de sete, evitarea băuturilor cu conţinut de cofeină şi a băuturilor răcoritoare acidulate ori alcoolice – inclusiv bere.

“În astfel de zile este recomandabil să se facă minimum trei duşuri pe zi, evitarea băuturilor foarte reci ce pot provoca crampe de stomac, consumul de fructe zemoase şi, respectiv, purtarea unei ţinute vestimentare uşoare. Ca prime măsuri ce pot fi luate în cazul persoanelor ce sunt, totuşi, afectate de caniculă, merită ştiut că acestea trebuie extrase imediat din mediul călduros unde s-au aflat anterior şi plasate la un loc răcoros, urmate de acordarea de lichide pentru rehidratare: apă, apoi, eventual - aplicarea de gheaţă pe cap, ceafă, pe abdomen şi la subsoară. De ajutor poate fi utilizarea unui ventilator pentru completa răcorire prin evaporare”, a mai precizat dr. Mădălina Deloreanu.
   

Vă mai recomandăm:

Peste 90 la sută din apelurile la Ambulanţă au fost din cauza caniculei

VIDEO-FOTO  Canicula îi lasă “reci” pe slătineni

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat