Șofer oprit cu 13 focuri de armă, în Olt. Este a doua intervenție cu armamentul din dotare, în acest an

0
Publicat:

Un tânăr șofer din Olt care nu a oprit la somația polițiștilor a fost urmărit și oprit în cele din urmă oprit cu focuri de armă.

Șoferul oprit cu focuri de armă avea o alcoolemie de 0,81mg/l FOTO: IPJ Olt

Evenimentul a avut loc în noaptea de 13/14 ianuarie 2023, pe un drum din județul Olt. Un șofer în vârstă de 29 ani, somat să oprească de polițiștii care au primit o informație potrivit căreia un șofer a urcat beat la volan, și-a continuat drumul. Polițiștii au pornit în urmărire, reușind să-l oprească de-abia după ce au tras asupra autoturismului 13 focuri de armă. Nimeni nu a fost rănit în urma intervenției cu armamentul din dotare.

„La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 23:15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar conduce un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, în comuna Dobrosloveni. În urma activităților desfășurate, la data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 01:15, polițiștii Serviciului Rutier Olt au depistat autoturismul reclamat, pe Drumul Județean 642, în comuna Dobrosloveni. Deși polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto nu s-a supus măsurii, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză.(...) În cadrul activităților de urmărire, întrucât conducătorul auto nu s-a supus somațiilor, polițiștii au executat 13 focuri cu armamentul din dotare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt. 

Autoturismul a fost oprit pe un câmp din afara comunei Dobrosloveni, polițiștii stabilind că este condus de un tânăr de 29 de ani, din localitate. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, au mai precizat polițiștii care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările.

Este al doilea eveniment în care polițiștii din Olt folosesc, în acest an, armamentul din dotare, cu câteva zile în urmă trei hoți fiind prinși în flagrant în timp ce furau componente dintr-o schelă petrolieră și opriți tot cu focuri de armă din încercarea de a fugi de la locul faptei. 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!