Românii se îmbulzesc să ceară cardul european de sănătate în lunile de concediu. În ce situaţii se acoperă costul îngrijirilor medicale din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi solicitarea cardului european de sănătate se poate face în oricare moment al anului, românii dau buzna la casele judeţene în lunile de vacanţă, când se eliberează majoritatea cardurilor în baza cărora se poate primi asistenţă medicală în ţările UE.

Pe asiguratul în sistemul public de sănătate nu-l costă nimic, în schimb în baza cardului european de sănătate acesta poate primi, peste hotare, asistenţă medicală în cazul în care întâmpină o problemă de sănătate apărută pe perioada şederii. De la un an la altul sunt tot mai mulţi românii care pleacă în vacanţă peste hotare cu acest card în buzunar, însă cei mai mulţi, arată statisticile, îl solicită în lunile de vară, chiar înainte de a pleca în concediu.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Olt a eliberat în primele şapte luni ale acestui an 2.117 carduri europene de sănătate, aproape cât tot anul trecut (2.301 în 2017). Peste jumătate dintre ele au ajuns la asiguraţi numai în lunile iunie (602) şi iulie (665), statisticile pe baza datelor din anii trecuţi demonstrând că numărul solicitărilor scade brusc începând din luna august.

Ce documente sunt necesare pentru obţinerea lui

Eliberarea cardului european de sănătate se face în 7 zile lucrătoare şi nu presupune niciun cost din partea asiguratului. Cu acest document se face dovada, peste hotare, că pacientul are calitatea de asigurat în România, situaţie în care se acordă asistenţă medicală în ţara de destinaţie sau de tranzit.
Posesorii nu pot solicita, în schimb, în ţara de destinaţie decât servicii medicale de necesitate în perioada şederii temporare pe teritoriul unei ţări care este membră a Uniunii Europene. Nu se suportă tratamente pentru afecţiunile pre-existente călătoriei în străinătate şi nici nu acoperă situaţia în care deplasarea persoanei asigurate într-un alt stat membru UE are drept scop beneficierea de tratament medical.

Cardul se obţine în 7 zile lucrătoare, fiind livrat prin poştă, personal, asiguratului. Pentru a-l obţine, asiguratul trebuie să depună la Casa de Asigurari de Sănătate o cerere prin care solicită eliberarea, copia actului de identitate - cartea de identitate respectiv  certificatul de naştere pentru minorii sub 14 ani şi documentul care atestă calitatea de asigurat (adeverinţă de la angajator, cupon de pensie, dovada plăţii asigurării la Finanţe etc.). Cardul european de sănătate este valabil un an, dacă nu încetează calitatea de asigurat a posesorului.


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele