Olt: Târg de joburi la jumătatea lui aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă va avea loc în luna aprilie, la iniţiativa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt. Firmele care doresc să facă recrutări de personal cu acest prilej sunt aşteptate să ia legătura cu reprezentanţii instituţiei organizatoare.

Şomerii din judeţul Olt aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau, pur şi simplu, persoanele care vor să îşi schimbe actualul serviciu, sunt aşteptaţi cu toţii, în data de 19 aprilie, să participe la Bursa Locurilor de Muncă, organizată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt. Evenimentul va avea loc doar în două oraşe din judeţ, respectiv la Slatina (Casa de Cultură a Sindicatelor) şi Caracal, în intervalul orar 9.00 - 13.00.

“Noi am demarat deja acţiunile de interpelare a agenţilor economici de pe raza judeţului în vederea Bursei locurilor de muncă din acest an. Evenimentul se adresează nu doar persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ori schimbarea celui actual, ci şi angajatorilor. Obiectivul îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unei slujbe prin întâlnirea directă a cererii cu oferta”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

Reprezentantul instituţiei-gazdă a manifestării a precizat că angajatorii aflaţi în căutare de forţă de muncă proaspătă se pot adresa direct AJOFM Olt - la sediu, sau la unul dintre numerele de telefon 0249/438.595, 0249/438.577, 0249/438.531, confirmând participarea prin comunicarea numărului de locuri disponibile, alături de meseriile/funcţiile aferente.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%