Jandarmii slătineni, cu ochii pe „Oltenii şi restu’ lumii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, ce se va desfăşura la Slatina în perioada 8-12 octombrie, se va afla sub atenta supraveghere a jandarmilor. Conducerea instituţiei a mobilizat pe toată durata manifestării un număr constant de 150 jandarmi care vor acţiona împreună cu poliţişti autohtoni pentru asigurarea ordinii publice.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt va contribui şi în acest an la buna desfăşurare a Festivalului-Concurs Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, ajuns la a XX-a ediţie. Efectivele de jandarmi vor acţiona împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina şi Poliţiei Locale Slatina pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe întreaga perioadă de derulare a evenimentului prin monitorizarea tuturor activităţilor, totul în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice. Intervenţia în situaţii de urgenţă va fi asigurată de către efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt.

Reamintim că, şi în acest sens, bulevardul Alexandru Ioan Cuza va fi din nou închis circulaţiei rutiere în sectorul cuprins între fostul magazin „Oltul” şi Fântâna „Speranţei”, pe ambele sensuri de circulaţie, în perioada 9 octombrie, orele 16.00 – 13 octombrie, orele 10.00.

De asemenea, pentru desfăşurarea Paradei Portului Popular ce se va derula joi – 9 octombrie, între orele 16.00-17.00, circulaţia rutieră va fi oprită temporar, pe tronsoane succesive, pe următorul traseu: Textila – strada Crişan – bulevardul Nicolae Titulescu – Parc Hotel - Aleea Independenţei – Esplanadă.

„Facem un apel către participanţi să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare, pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi linişte publică pe tot parcursul desfăşurării manifestărilor”, a declarat lt.col. Emanuel Botan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Reprezentanţii Jandarmeriei Olt recomandă cetăţenilor care vor participa la eveniment să ţină cont de o serie de sfaturi, precum: să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale pentru a evita furturile din buzunare, să nu lase la vedere în interiorul maşinilor obiecte de valoare (genţi, poşete, telefoane mobile etc.), să evite consumul excesiv de alcool ce poate conduce la unele neînţelegeri şi crearea unor stări conflictuale. Nu în ultimul rând, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu evite să ceară, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor. Pentru a solicita intervenţia sau sprijinul forţelor de ordine, cetăţenii pot apela non-stop, numărul unic de urgenţă 112.

Mai puteţi citi:

Festivalul Naţional de Umor “Oltenii şi restu' lumii” Slatina-2014 bate la uşă

VIDEO  Actorii Sebastian Papaiani, Jean Paler şi Marius Bodochi, invitaţi de onoare la „Oltenii şi restu’ lumii” Slatina

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort