Furt filmat de camerele video la Catedrala Sf. Gheorghe din Slatina. Preot: „N-aş vrea să fie o persoană pe care o cunosc!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catedrala veche din Slatina are sistem de monitorizare video, aşa că poliţiştii îl vor identifica uşor pe făptaş - FOTO: George Piţulescu

Una dintre cele mai mari biserici din Slatina a fost atacată de hoţi duminică după-amiază, cântăreţul bisericii găsind luni-dimineaţă uşa deschisă. Camerele video au înregistrat tot.

Cântăreţul Catedralei „Gheorghe Ionaşcu“  din Slatina a găsit uşa bisericii deschisă în această dimineaţă,  la orele 6,30-6,45, când a venit ca de obicei la lucru, aşa că a sesizat imediat superiorii, iar aceştia Poliţia, dându-şi seama că cineva a pătruns în biserică. A urmat o evaluare rapidă, preoţii bucurându-se că nu lipseşte niciun obiect de valoare.

„Prima dată nici măcar nu ne-am dat seama că lipseşte ceva, pentru că lucrurile erau toate în ordine, n-a deranjat nimic. Apoi ne-am zis să ne uităm peste tot şi aşa am observat că lipsesc banii din încasările de luna aceasta, 3.500 lei, pe care îi ţineam într-un dulap în altar. A fost un, cum să-i zic, un hoţ mărunt. A luat acei bani şi o cruce pe care o purta celălalt preot, nimic de valoare. Şi a mai luat o pereche de ochelari de vedere, nu înţeleg la ce i-or fi trebuit!“, a povestit preotul paroh Iorgu Iordache.

Poliţiştii, care şi-au făcut treaba conform procedurii, au primit, în schimb, un ajutor nesperat vizionând înregistrările de pe camerele de supraveghere. Cu ajutorul acestora s-a putut stabili că hoţul ascuns în biserică s-a apucat de „lucru“ în jurul orei 17,30.

„N-a răsturnat, n-a spart, n-a stricat“

Bărbatul, care nu purta cagulă şi nimic altceva pentru a-şi ascunde identitatea, a observat monitorul şi, convins că va întrerupe comunicarea, a tăiat alimentarea. „A fost convins că nu mai înregistrează camerele, n-a ştiut că s-a întrerupt doar transmiterea semnalului video către monitor“, a explicat preotul. Faptul că a mers direct la dulapul în care preoţii ţineau banii poate fi un semn că nu se afla pentru prima dată în biserică. „Nu l-am recunoscut, dar îl vor descoperi poliţiştii. Nu mi-aş dori să fie o persoană cunoscută“, a mai spus preotul, care presupune că hoţul a rămas în biserică, s-a ascuns, probabil, pe scara unde se urcă în spaţiul destinat corului, aşteptând ca oamenii bisericii să plece, după care a trecut la treabă. „N-a răsturnat, n-a spart, n-a stricat!“, a mai menţionat preotul Iorgu Iordache.

Pe înregistrarea deja predată anchetatorilor se mai observă cum hoţul desface cutia milei şi ia şi de acolo banii lăsaţi de credincioşi, mai multe bancnote, lăsând în schimb pe covor monedele.


 

Mai multe pentru tine:
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani