FOTOGALERIE: La Slatina s-a dat startul oficial pentru modernizarea cartierului Arcului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Slatina vor demara, în curând, lucrările de modernizare a cartierului Arcului mărginit de străzile Arcului, Zmeurei, Constantin Brâncoveanu şi Mânăstirii. Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Minel Prina în cursul zilei de miercuri – 7 noiembrie, şi marchează, astfel, finalizarea tuturor proiectelor de modernizare a municipiului cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al oraşului, reamenajarea cartieru

Lucrările ce urmează a demara în municipiul Slatina vor avea loc în perimetrul mărginit de străzile Arcului, Zmeurei, Constantin Brâncoveanu şi Mânăstirii, perimetru denumit de reprezentanţii primăriei “cartierul Arcului”. Zona este una aflată într-o stare avansată de degradare, cu trotuare proaste, spaţii verzi neamenajate şi o reţea de apă învechită.

Planurile de modernizare a perimetrului menţionat prevede reabilitarea căilor de acces, a parcărilor şi a spaţiilor verzi, schimbarea infrastructurii stradale prin realizarea de trotuare şi spaţii de parcare, reabilitarea reţelelor de utilităţi – respectiv schimbarea a 584 mp din conductele de apă, cifra reprezintând mai bine de jumătate din lungimea totală a reţelei în cauză.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

“Acesta este ultimul proiect de investiţii aflat pe lista noastră de priorităţi aferentă ultimilor ani. Facem toate aceste lucrări pentru a creşte confortul cetăţenilor din zonele respective care au fost supuse acestor lucrări ample de reabilitare. Acum am ajuns la final. Acesta este ultimul dintre cele 13 proiecte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Slatinei, fapt pentru care nu cred că vom avea surprise neplăcute deoarece am acumulat suficientă experienţă de pe urma contractelor anterioare”, a afirmat viceprimarul Minel Prina.

“Credeam că au uitat de noi…”

Trei firme au licitat pentru a-şi adjudeca proiectul de modernizare a cartierului Arcului, evaluat la 3,9 milioane lei, bani proveniţi în cea mai mare parte de la Programul Operaţional Regional, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. În final, lucrarea a fost câştigată de către SC Condor Păduraru SRL Slatina, firmă ce munceşte şi la reabilitarea centrului vechi din municipiu. Reprezentanţii municipalităţii au declarat că speră ca lucrările să fie terminate până în vara anului viitor.

În cifre, proiectul presupune reabilitarea reţelei de străzi pe o suprafaţă de aproape 4.560 mp, spaţii verzi pe 5.050 mp şi înlocuirea a 584 metri liniari din totalul de 1.082 metri a reţelei de apă din zonă.

Locuitorii zonei ce urmează a intra în reabilitare s-au declarat mulţumiţi că primăria şi-a amintit şi de acest cartier aflat într-o stare deplorabilă. “Credeam că au uitat de noi că suntem mai la margine, nu prea ajung mulţi pe aici decât dacă trebuie să ocolească centrul. Sper să nu dureze atât de mult cum am văzut că s-a întâmplat în alte zone din oraş. Avem nevoie aici de nişte locuri de joacă că nu prea sunt, ne ducem cu copiii pe alte străzi, nici nu putem să îi lăsăm singuri de teamă să nu li se întâmple ceva. Primăria să stea cu ochii pe muncitori, nu să îi lase de capul lor că altfel o să stăm 1-2 ani până să termine lucrările”, a spus Iuliana Dobre, locatară a unuia dintre blocurile amplasate în cartierul Arcului.

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului