Cum a ajuns Vădastra la peste 10 cazuri de COVID la mia de locuitori. „Oamenii sunt puţin speriaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilii comunei Vădastra aşteaptă deciziile care vor fi adoptate ca urmare a înregistrării a 13 cazuri de COVID-19 în doar câteva zile FOTO: www.primariavadastra.ro

Reprezentanţii DSP Olt au ajuns astăzi în comuna Vădastra pentru a face analiza de risc, în funcţie de care s-ar putea propune carantinarea localităţii. S-a stabilit şi ce anume a dus la infectarea a 13 persoane în patru zile.

Infectările ar fi putut avea loc în timpul unor înmormântări, spune primarul comunei, Sorin Rădulescu, pentru că familiile în care au fost confirmate cazurile au avut reprezentanţi la acele evenimente. Astăzi sunt cazuri pozitive în şapte-opt familii, a mai spus edilul, iar rezultatul unei alte probe este în continuare aşteptat. 

„Au fost două înmormântări. Astăzi s-a făcut o anchetă epidemiologică şi se pare că sunt două-trei familii care au participat la înmormântarea unor persoane. Cazurile sunt în mai multe familii, aproximativ şapte-opt familii sunt afectate în prezent. Nu am cunoştinţă să mai fi solicitat şi alte persoane testarea ieri şi astăzi, este posibil, dar nu am eu cunoştinţă“, a declarat primarul Sorin Rădulescu.

Autorităţile sosite să realizeze analiza de risc şi-au cules datele, însă decizia o vor lua la nivel judeţean. „Nu au lăsat să se înţeleagă nimic, au făcut anchetă şi probabil analizează la centru situaţia. Nu au luat nicio decizie, nu au făcut nicio afirmaţie“, a mai spus primarul.

   Pe de altă parte, atmosfera la nivelul localităţii este una de teamă, a mai spus primarul. Asta şi pentru că Vădastra a fost ferită de cazuri confirmate tot anul trecut, primele două fiind confirmate în ianuarie 2021. 

„Este o comună foarte liniştită, în ultimii ani n-am avut niciun fel de problemă. Oamenii sunt puţin speriaţi, respectă  măsurile de siguranţă integral, chiar cei mai în vârstă nu prea mai sunt văzuţi prin localitate, să circule... S-au speriat, pentru că, aşa cum ştiţi, circulă vorba. Opt au fost într-o zi care au venit confirmaţi, acum două zile. N-am avut anul trecut niciun caz, iar anul acesta, două cazuri la început, iar după asta a fost o explozie“, a conchis edilul.

Vă recomandăm şi: Funcţionari de la o primărie din Olt, care ar fi băgat în buzunar 350.000 lei din taxe şi impozite, au fost reţinuţi

Localitate cu incidenţă de peste 10 cazuri la mie, în prag de carantinare în Olt. „Oamenii nu respectă, nu respectă!“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro