Copil de 12 ani, tâlhărit pe o stradă din Slatina. I s-au furat hanoracul și o sumă de bani

0
Publicat:

Un băiat în vârstă de 12 ani a fost tâlhărit, joi-seara, 5 ianuarie 2022, de un alt băiat, mama victimei anunțând Poliția. Totul s-a întâmplat pe o stradă din municipiul Slatina, județul Olt.

Poliția a fost sesizată de mama minorului tâlhărit FOTO: Facebook/Info trafic Slatina

Fapta s-a petrecut în zona Palatului de Justiție din municipiul Slatina, unui băiat în vârstă de 12 ani fiindu-i smuls hanoracul și o sumă de bani. Hoțul este tot un minor, un băiat în vârstă de 15 ani, care locuiește fără forme legale în Slatina. Mama victimei a fost cea care a sesizat Poliția, reprezentanții IPJ Olt comunicând evenimentul după ce au apărut imagini cu intervenția polițiștilor, pe un grup de Facebook (Info Trafic Slatina).

„La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 19:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat fizic și i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 5 ianuarie 2023, în jurul orei 18:10, o persoană necunoscută i-ar fi sustras unui minor, în vârstă de 12 ani, din municipiul Slatina, un hanorac și 40 de lei.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina, a fost identificat și condus la audieri un minor, în vârstă de 15 ani, din comuna Negoi, județul Dolj, bănuit de comiterea infracțiunii”, au comunicat reprezentanții Poliției Olt. În acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale, mai menționează polițiștii. 

Este al doilea caz de tâlhărie în trei zile, o femeie în vârstă de 66 ani reclamând marți, 3 ianuarie 2023, că un bărbat i-a sustras geanta în timp ce se îndrepta către blocul în care locuiește. Fapta s-a petrecut tot în Slatina, iar făptașul este căutat încă de Poliție.

Slătinenii au comentat dur imaginile apărute pe Facebook. „Vrem și noi ca poliția locală să mai facă serviciu și la pas, nu numai în autospeciale, de-aia sunt plătiți din banii noștri”, este unul dintre comentarii. „Cu mulți ani în urma avem patrula formată din jandarm și polițist! Patrulau pe trotuare, prin parcări… acum patrulează cu mașina, unul atent la volan și celălalt cu ochii în telefon! Ce așteptări să avem!?”, a comentat altcineva, în timp ce în alte comentarii sunt criticați părinții pentru faptul că le cumpără copiilor telefoane și haine scumpe și, astfel, aceștia ar deveni țintele răufăcătorilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice