Ipoteză șocantă în cazul jandarmului ucis la sfârșitul lunii mai la Sibiu. Acesta ar fi putut fi omorât de unul dintre colegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape șase luni după ce un jandarm a fost omorât la Sibiu, în timp de păzea Consulatul German, șeful Poliției Sibiu spune că în dosar sunt mai mulți suspecți, inclusiv colegi de serviciu ai tânărului ucis.

Potrivit șefului IPJ Sibiu, comisarul șef Tiberiu Ivancea, în acest caz au fost audiate până acum peste 200 de persoane, din care foarte mulți suspecți.

”Verificări se fac şi audieri şi încercăm să administrăm şi alte probe. Nu este abandonat cazul mai aşteptăm şi nişte rezultate ADN. Suntem încă cu dosarul în lucru. Au venit rezultatele ADN pentru unele, dar nu pentru toate persoanele”, a spus Tiberiu Ivancea.

Potrivit acestuia, nu s-a exclus în anchetă nici varianta ca autorul omorului să fie unul dintre colegii de serviciu ai jandarmului. Întrebat dacă încă mai planează suspiciuni asupra angajaților Jandarmeriei, șeful IPJ a răspuns că „Da, încă îi putem considera suspecţi pe unii dintre ei”.

Trupul neînsuflețit al lui Marius Paliuc a fost găsit pe 30 mai, în fața Consulatului German din Sibiu, obiectiv pe care jandarmul îl păzea. Tânărul de 35 de ani, care era angajat al Jandarmeriei din 2005 și asigura paza Consulatului din 2007, a fost înjunghiat în piept cu mai multe lovituri de cuțit. UPDATE Un jandarm a fost ucis la consulatul Germaniei. Subofiţerul a fost înjunghiat în piept FOTO-VIDEO

După incident, unic în istoria Jandarmeriei Române, anchetatorii au anunțat că au mai multe ipoteze în cazul crimei, principala variantă de lucru fiind aceea că Marius Paliuc a fost victima unei răzbunări. De ce a fost ucis jandarmul din Sibiu? Procurorii au patru variante

Jandarmul ucis a fost înmormântat la Sibiu cu onoruri militare iar mama tânărului, înlemnită de durere, nu a sperat de atunci decât că ucigașul fiului ei va fi prins și închis. Mama jandarmului ucis la Sibiu: Marius, prin vis, transmite-mi să ştiu cine ţi-a făcut răul ăsta!

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare