Încep lucrările pe Luarea Bastiliei şi Smârdan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea sibiană a că lucrările de reabilitare pe străzile Luarea Bastiliei şi Smârdan încep chiar de azi.

CITIŢI ŞI:

Campanie de strângere de deşeuri electronice în tot oraşul

Preţuri piperate pentru terenurile din „Tineretului” (GALERIE FOTO)

„Traficul pe aceste străzi va fi închis pe o perioadă de trei luni pentru a permite astfel constructorului Comtram să efectueze lucrările prevăzute în contract: reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare şi refacerea infrastructurii rutiere. Accesul locatarilor pe cele două străzi va fi permis pe durata lucrărilor”, a explicat Mirela Gligore, şeful serviciului de presă şi comunicare de la primăria Sibiu.

Cele două străzi au fost licitate împreună în cadrul pachetului Guşteriţa – Bulevardul Victoriei, pachet finanţat din fondurile creditului de 11,5 milioane de euro contractat de curând de primărie de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Pentru strada Smârdan valoarea lucrărilor este de aproximativ 133.000 de euro, iar pentru strada Luarea Bastiliei valoarea lucrărilor este de aproape 74.000 de euro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare