Taxele de parcare şi amenzile se vor dubla de anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxa de parcare va creşte de la 2 lei la 4 lei pe or, iar abonamentele rezidenţiale vor creşte la 150 lei, banii adunaţi în prezent din aceste taxe nefiind suficienţi pentru investiţii în domeniul parcărilor.

Executivul municipiului Satu Mare a propus o serie de măsuri cu privire la parcările din municipiul Satu Mare. Afirmând că iau exemplul oraşelor mai dezvoltate din zonă, edilul împreună cu echipa a decis creşterea taxei de parcare de la 2 lei la 4 lei.

„„Am propus şi urmează ca consilierii să voteze un tarif ridicat în zona centrală, de la 2 lei pe ora la 4 lei pe oră. Am extins cu câteva străzi zona A. AM decis că aparţine de centrul istorie şi e bine ca cei care decis să staţioneze acolo s aibă şi plata corespunzătoare. Vrem să facem ordine şi vrem să eliminăm în jurul hotelurilor şi a băncilor acele semne care arată că locurile sunt rezervate pentru ei. S-a ajuns să se folosească blocatoare.

Numărul maxim de locuri pe care poate să îl rezerve un hotel este de 12 locuri. Este vorba de Aurora, unde am auzit că ei dau mai departe pe bani, ceea ce nu este normal.”, a afirmat city managerul Masculic Csaba.

Totodata creşte şi amenda pe care cei de la ADP o vor aplica celor care parchează fără tichet de parcare. Dacă până acum amenda a fost de 20 lei, de anul viitor se propune ca aceasta să crească la 50 lei.

Nu doar amenda va creşte ci şi preţul abonamentelor din parcările de cartier.

„Tariful din cartiere a fost redus în ultimii ani, de la 200 lei la 80 de lei. S-a considerat a fi o măsură bună pentru că a crescut numărul de abonamente, doar că din aceşti bani nu se mai pot face investiţii, pentru că sunt multe parcări care nu au iluminat. Cu cei 80 de lei nu se pot face multe lucruri, aşa că executivul a decis să crească preţul la 150 lei. Nu s-a ridicat la 200 cum a fost, dar am propus 150 lei. ”, a mai afirmat Mascilic Csaba.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat