Sătmărenii care merg cu coşurile la sfinţit în Noaptea de Înviere sunt tot mai puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfinţirea coşurilor - foto: Adrian Caraba

De la an la an numărul celor care merg în noaptea de Învire cu coşurile cu bucate la sfinţit este tot mai mic. Oamenii preferă să vină doar cu sticla de vin la ei, pe care preoţii să îl sfinţească sau chiar doar după pâinea şi vinul sfinţite, oferite de biserică.

Sătmărenii sunt tot mai puţin cu fiecare an ce trece în faţa lăcaşurilor de cult pentru a participa la Slujba De înviere şi o dată cu ei scade şi numărul de coşuri pe care aceştia le aduc la Sfinţit. Obiceiul pare să iasă cu paşi înceţi dar siguri din conştiinţa urbană.

            Deşi slujbele au început în toate bisericile la ora 12 noaptea, lumea nu s-a grăbit să ajungă la timp la Biserici. Spaţiile din jurul acestora, străzi închise pentru a le face loc credincioşilor să îşi aşeze coşurile şi ei să stea liniştiţi să asculte slujba au fost aproape pustii la ora începerii Slujbei de Înviere. Oamenii au venit pe parcurs la Biserică, umplând cu greu spaţiile goale lăsate pe trotuare şi pe drum între cei care au ajuns mai devreme.

            La cele două biserici de la capetele podului Decebal nimeni nu s-a putut plânge de înghesuială. Dacă în urmă cu 6-7 ani pe fiecare sens de mers se întindeau de pe pod şi până în intersecţie câte trei sau chiar patru rânduri de credincioşi cu coşuri, de această dată abia dacă au fost de toate patru rânduri complete, cu menţiunea că acestea nu au mai pornit de pe panta podului şi nici nu au mai ajuns până în mijlocul intersecţiei. Cei mai mulţi şi-au făcut simţită prezenţa în jurul ore 1-1:30, dar aceştia au venit în general fără coş la Biserică, o parte din ei având asupra lor o sticlă de vin pentru sfinţit.

            Ambulanţele au fost extrem de solicitate în noaptea de înviere. La Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena aceasta fiind solicitată de două ori într-o singură oră, dar alte aproximativ 10 ambulanţe trecând printre credincioşi pentru a trece podul.  

            În funcţie de decizia preoţilor, slujbele s-au finalizat fie în jurul ore 1:30 fie chiar la 2:30, la bisericile unde feţele bisericeşti au hotărât să facă şi Sfânta Liturghie după Slujba de Înviere. Oamenii au rezistat cu stoicism, ajutaţi şi de faptul că vremea a fost permisivă cu ei, termometrele arătând în jur de 10 grade. După sfinţirea coşurilor lumea a dispărut rapid, intrând repede în case pentru a lua masa în familie. 

         

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit o femeie care a lăsat căruțul de cumpărături în parcarea unui supermarket din Capitală. „Hai să ne civilizăm puțin!”
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală foarte prostească”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO