Petrecere de Anul Nou, spartă de poliţişti. Oamenii legii au aplicat 11 amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petrecere cu zeci de persoane dată în ziua de Anul Nou a fost întreruptă de poliţişti în comuna Bixad. Aceştia au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale.

Restricţiile impuse în contextul pandemiei i-au obligat pe români să îşi petreacă sărbătorile într-un mod atipic. 

Petrecerile cu zeci sau sute de persoane date în noaptea trecerii dintre ani au fost interzise, iar românii au fost nevoiţi să petreacă altfel de până acum.

Cu toate că petrecerile sub orice pretext sunt interzise, mai mulţi sătmăreni din comuna Bixad au făcut abstracţie de restricţii, organizând o petrecere cu zeci de persoane la căminul cultural cguar în ziua de An Nou. 

Oamenii au ignorat orice fel de restricţii, iar în prezenţa ceteraşilor din zona aceştia au sărbătorit. Totuşi, petrecerea nu a durat foarte mult deoarece poliţiştii s-au autosesizat şi au intervenit, sancţionând 11 persoane.

”În jurul orei 18.40, poliţiştii negreşteni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza localităţii Bixad, la Căminul Cultural din localitate are loc un eveniment privat, la care participă mai multe persoane. 

În urma intervenţiei poliţiiştilor, evenimentul a fost întrerupt iar organizatorul şi 10 participanţi au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală 1500 lei, conform Legii nr. 55/2020”, au transmis reprezentanţii IPJ Satu Mare.

11 persoane au fost sancţionate în urma unei petreceri ilegale Sursa foto PRESA SM 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Petrecere ilegală spartă de poliţişti după ce participanţii s-au dat de gol făcând live pe Facebook

Petrecere cu 26 de persoane la un club din Capitală. Poliţiştii au dat amenzi, iar organizatorului i-a fost făcut dosar penal VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”