Accident grav în municipiul Satu Mare. Un pieton a rămas încarcerat după ce două maşini s-au ciocnit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un pieton a rămas încarcerat după ce două maşini s-au lovit, iar una dintre ele a ricoşat într-o clădire

Un accident violent a avut loc în ceastă dimineaţă în municipiul Satu Mare. O femeie în vârstă de 60 de ani care se afla în staţia unui autobuz a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale unei maşini, după ce un şofer a pierdut controlul şi s-a izbit de un alt autoturism

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Bihor, care se deplasa pe strada Ady Endre a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o femeie în vârstă de 43 de ani din Satu Mare. În urma impactului autoturismul bărbatului a ricoşat într-o mică florărie aflată chiar în staţia de autobus. 

O femeie în vârstă de 60 de ani care se afla în staţie a fost prinsă între dărămături şi fiarele maşinii, astfel că a fost nevoie de intervenţia pompierilor militari pentru a o descarcera. La faţa locului s-au deplasat 4 echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă şi spumă şi 2 ambulanţe SMURD. 

Femeia în vârstă de 60 de ani a fost scoasă de pompieri de sub dărămături

Atât femeia cât şi şoferul autoturismului din Bihor au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că cei doi conducători auto nu au consumat alcool. Cercetarile sunt în desfăşurare pentru a se stabili fondul producerii evenimentului rutier.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Femeie acroşată de două maşini. „Primul şofer a lovit-o cu oglinda, al doilea a luat-o direct pe capotă”

Poliţistul pe care şoferiţa a încercat să-l calce cu maşina: „S-a uitat la mine, m-a lovit, apoi şi-a continuat drumul“ VIDEO

Mai multe pentru tine:
Firea recunoaște: „Un candidat unic pentru alegerile locale ar fi fost o variantă mai sigură”. Cum explică pasul în spate
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Fiica lui Brigitte Macron a vorbit despre „deteriorarea stării de sănătate” a mamei sale, care este hărțuită cibernetic
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?