Sorin Ovidiu Vîntu a fost citat în dosarul evaziunii fiscale de 60 de milioane de euro de la UCM Reşiţa (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii UCMR au două modalităţi prin care pot fi puşi în libertate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă nici astăzi instanța nu ia o decizie favorabilă boșilor, la începutul lui februarie la uzină va fi numită o conducere interimară.

UPDATE, ora 23.00

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins recursul cu privire la prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele lui Adrian Chebuţiu, Adrian Preda, Said Baaklini şi Eugen Bogatu. Cei patru inculpaţi în dosarul motoarelor vândute de UCMR lui Said Baakili rămân în arest până la data de 20 februarie. Tot în această seară s-a judecat şi recursul prin care Chebuţiu şi Preda au atacat respingerea cererilor lor de eliberare sub control judiciar. "Este de neînţeles. Orice argumente întemeiate, probate, aducem, nu aude nimeni", a spus dezamăgită avocata Zamfira Stepanescu.

UPDATE, ora 21.10

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a judecat recursul cu privire la prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele lui Adrian Chebuţiu, Adrian Preda, Said Baaklini şi Eugen Bogatu s-a retras pentru deliberare. "Au fost dezbateri de la ora 15 până acum. Pentru domnii Chebuţiu şi Preda am avut recurs şi pe cererile de eliberare sub control judiciar, şi pe măsura prelungirii arestării. Instanţa a rămas în pronunţare", a declarat Zamfira Stepanescu, avocata şefilor de la UCMR.

UPDATE, ora 17.00

Potrivit TVR, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost citat astăzi, alături de alte persoane, la DNA, în dosarul UCM Reşiţa. Vîntu nu s-a prezentat la audieri, dar a trimis procurorilor acte medicale de la Spitalul Floreasca potrivit cărora are triplă fractură de rotulă şi nu este transportabil.  Săptămâna viitoare, Vîntu trebuie să se prezinte şi la Tribunal, la procesul privind favorizarea infractorului Nicoale Popa. Chemarea lui Vântu la audieri are legătură cu vizitele pe care libanezul Said Baaklini, arestat pentru rambursarea ilegală de TVA de 60 de milioane de euro, i le-a făcut în ziua în care a fugit din ţară. Procurorii ar fi interceptat şi o convorbire dintre Baaklini şi Vîntu din acea zi.

Astăzi, ora 9.00

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, astăzi, recursurile prin care directorii UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, controversatul om de afaceri Said Baaklini şi Eugen Bogatu, directorul Direcţiei Domenii Portuare Constanţa, cu toţii implicaţi în dosarul evaziunii fiscale de 60 de milioane de euro, au atacat măsura prelungirii mandatelor lor de arestare preventivă.

În urmă cu exact cinci zile, magistraţii de la instanţa supremă au hotărât ca toţi cei patru arestaţi în afacerea celebrelor motoare de 250 de milioane de euro să rămână în arest cel puţin până la 20 februarie.

Chebuţiu şi Preda au fiecare câte două variante pentru a fi puşi în libertate. Cei doi şefi ucemerişti au formulat cereri de eliberare provizorie sub control judiciar. Instanţa de fond le-a respins eliberarea condiţionată, dar, atât pentru Chebuţiu, cât şi pentru Preda, avocaţii au făcut recurs, care se va judeca tot astăzi.

Nicio legătură cu oamenii din port
 Potrivit avocatei Zamfira Stepanescu, directorii UCMR nu au nicio implicare în ceea ce se pare că ar fi pus la punct omul de afaceri libanez. “Declaraţia domnului Bogatu s-a referit doar la relaţiile de prietenie şi colaborare cu Said Baaklini, menţionând că nu a avut niciodată vreo legătură cu conducerea UCM Reşiţa.

Aceeaşi declaraţie a dat-o şi senatorul Mircea Banias, dar care l-a exclus şi pe Said Baaklini, spunând că nu a avut niciun fel de legături cu el, iar de conducătorii de la UCMR nici nu a auzit. Clienţii mei sunt nişte victime”, a precizat apărătorul lui Chebuţiu şi Preda.

În cazul în care recursurile de astăzi vor fi respinse, la începutul lunii februarie, la SC UCM Reşiţa SA, ar putea fi numită o conducere interimară. “Va fi greu pentru uzină şi angajaţii ei dacă nu vor fi eliberaţi cei doi directori”, a precizat Trandafir Ostoia, vicepreşedintele Sindicatului Liber UCMR.

“Uzina se confruntă cu mari probleme pe care numai domnii Chebuţiu şi Preda le pot rezolva. Faţă de partenerii de afaceri cei doi prezentau o garanţie morală”, Zanfira Stepanescu, avocat

“Ne vom întâlni cu conducerea pentru a fi numit un înlocuitor. Vor fi probleme mari. Cineva trebuie să poată lua decizii”, Trandafir Ostoia, vicepreşedintele Sindicatului Liber UCMR.

Revenim cu amănunte !

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €