Romică Anculia, fostul şef al APIA Caraş-Severin, mai trage alţi cinci primari în dosarul DNA pentru fraudarea fondurilor APIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romică Anculia a fost condamnat la 8 ani de puşcărie FOTO CRISTIAN FRANŢ

După ce foştii primari Iancu Simion Simi de la Oţelu Roşu şi Valentin Ghiţă de la Socol au fost condamnaţi la puşcărie pentru fraudarea fondurilor APIA cu sprijinul lui Anculia, alţi patru primari dau declaraţii la DNA. Al cincelea a murit anul trecut.

DNA Serviciul Teritorial Timişoara i-a citat astăzi la audieri pe primarii din Slatina Timiş, Brebu,Forotic şi Gărdinari, în acelaşi dosar al fraudării fondurilor APIA, la sugestia lui Romică Anculia, fostul director al APIA Caraş-Severin. Condamnat în primă instanţă la 8 ani de puşcărie de către Tribunalul Arad, acesta este acum în libertate după ce a făcut mai multe luni de arest preventiv. Sentinţa Tribunalului Arad a fost atacată cu recurs. 

Practic, DNA verifică dacă primăriile în cauză au efectuat în teren lucrările decontate şi pentru care s-au încasat subvenţii de la APIA, sau au decontat lucrări fictive.

Primarul din Slatina TImiş spune că a fost citat de vineri pentru a se prezenta astăzi la DNA, dar că audierile n-au început încă. „Am fost citat astăzi la DNA Serviciul Teritorial Timişoara, însă încă nu ştiu pentru ce problemă, pentru că audierile nu au început. Bănuiesc că este vorba de cazul mai vechi, cu APIA, dar eu nu am nici o implicare cu Anculia deşi în aprilie anul trecut, când au fost descinderile, s-au ridicat documente şi de la Primăria Slatina Timiş“ a declarat în această dimineaţă Gheorghe Roma, primarul din Slatina Timiş. Acesta se află la al doilea mandat.

Primarul Gheorghe Roma a ajuns la DNA FOTO pressalert.ro

CITEŞTE ŞI:

FOTO VIDEO Puşcărie pentru fraudarea fondurilor: şeful APIA, Romică Anculia, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Ex-primarul din Oţelul Roşu, Iancu Simion Simi, patru ani

VIDEO „Împăratul“ Iancu Simion Simi, fostul primar din Oţelu Roşu, alături de fostul primar din Socol şi de Romică Anculia, vor fi judecaţi de Tribunalul Arad

Frunzăverde ia în calcul desfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie: „DNA atentează la democraţia statului român!”

Tovarăşii lui Frunzăverde, urmăriţi penal

Şeful APIA Caraş, Romică Anculia, a fost săltat de mascaţi. Şeful interimar PD-L se află la Primăria Oţelu-Roşu, unde au loc percheziţii UPDATE

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare