Reşiţenii plătesc preţuri de lux în autobuzele vechi folosite pentru transportul în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tramvaiele se strică pe linie, iar o călătorie cu autobuzul lasă de dorit

Operatorul care a preluat în concesiune transportul în comun din Reşiţa îşi face singur regulile în privinţa preţurilor. Deşi tramvaiele nu circulă momentan, iar autobuzele se defectează pe traseu, oficialii de la RO-A-TIR, firma care gestionează transportul în comun din Reşiţa şi-a permis să crească în exces preţul abonamentelor, dar şi al biletului pentru o singură călătorie.

De la 1 octombrie, costul unui abonament general e de 180 de lei, în timp ce un singur drum până în centrul oraşului costă jumătate de euro, la fel ca în unele dintre marile capitale europene, dar unde serviciile nu lasă de dorit, şi nici condiţiile în care sunt transportaţi călătorii. Numai dacă întorc capul spre oraşul vecin, Timişoara, călătorii reşiţeni au o serie de semne de întrebare.

„Sunt student la Timişoara, unde plătesc abonamentul general 80 de lei. Cu aceşti bani circul o lună întreagă în tot oraşul, pe orice linie şi cu orice mijloc de transport. Timişoara este de cinci ori mai mare decât Reşiţa. E o anomalie ce se întâmplă cu preţul de 180 de lei”, a spus Alex Ştirbei, care este student în anul doi la Medicină Veterinară, în Timişoara.

Oficialii de la Regia Autonomă de Transport Timişoara şi de la primăria din oraşul de pe Bega explică faptul că, în oraşul vecin, preţurile sunt propuse de serviciul de transport, iar apoi aprobate în Consiliul Local. „Peste tot în lumea asta, transportul public este subvenţionat, pentru că nu are cum să fie profitabil. Aceasta este raţiunea pentru care serviciul de transport public în Timişoara este asigurat de o regie autonomă subordonată şi coordonată de Consiliul Local”, a spus Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara. Oficialii de la RO-A-TIR au evitat să ofere o explicaţie pentru majorarea de preţ făcută la serviciile de transport în comun din Reşiţa.

Soluţii de micşorare a preţurilor

În urma celor întâmplate, reşiţenii au bombardat cu plângeri Primăria Reşiţa, care a solicitat operatorului să mai reducă din preţuri. Astfel că SC Spedition RO-A-TIR urmează să analizeze dacă este posibil ca abonamentul general să scadă de la 180 la 156 de lei. Şi aşa, însă, călătorii sunt de părere că mai bine se cuplează câte trei şi circulă cu taximetrele, care sunt mai comode şi mai călduroase. „Pentru o mai bună informare a utilizatorilor de transport în comun, va fi emis un comunicat de către operatorul privat, S.C. SPEDITION RO-A-TIR, cu specificări ale preţurilor curente pentru bilete şi abonamente în concordanţă cu planurile de modernizare şi îmbunătăţire a transportului în comun”, a spus Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate