Reşiţa: Vântul puternic a lăsat Semenicul în beznă şi frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Vântul puternic a lăsat Semenicul în beznă şi frig

Puţinii turişti din staţiunea cărăşeană au ajuns la capătul răbdării, în timp ce, investitorii din zonă îşi plâng de milă.

Condiţiile atmosferice din noaptea trecută au lăsat din nou Staţiunea Semenic fără curent electric. După ce au stat timp de mai multe zile în beznă şi frig, ca urmare a ninsorilor abundente din urmă cu două săptămâni, acum, pentru hotelierii şi turiştii din zonă coşmarul se repetă. Vântul puternic din noaptea de miercuri spre joi a rupt mai mulţi copaci care au căzut pe liniile de electricitate. Oamenii aşteptau o întrerupere de energie electrică între orele 9-15, care a fost anunţată de reprezentanţii Enel, însă Semenicul a rămas în beznă încă de la orele 5 ale dimineţii.

Turişti şi hotelieri revoltaţi

    Turiştii care au preferat Semenicul în această perioadă sunt foarte revoltaţi şi ameninţă că nu vor mai călca niciodată în staţiunea cărăşeană. „Pentru ce să vii domnule aici? Să stăm în întuneric? În frig? Ca să nu mai spun că e mare plictiseală şi că staţiunea arată dezastruos. Înţelegem că e vremea potrivnică, dar trebuie să intervină prompt cineva, nu după nu ştiu câte zile”, spunea revoltat Dan Toma, un turist din judeţul Arad.
Hotelierii îşi văd investiţiile ameninţate din cauza problemelor legate de energia electrică. „Pentru astfel de situaţii folosim un generator, dar nu e cazul ideal. Nu avem curent de la ora cinci dimineaţa“, se plânge Daniela Criţu, administrator al hotelului „Duşan şi Fiul“.

"Vântul puternic cu caracter de vijelie, din noaptea de 04 spre 05 noiembrie 2009 a afectat reţelele electrice ale ENEL Distribuţie Banat S.A. – U.T.R. Reşiţa. Linia electricã aerianã de medie tensiune Vãliug – Semenic şi un numãr de 19 posturi de transformare au fost afectate din cauza copacilor rupţi de vânt, ceea ce a dus la disfuncţionalităţi în alimentarea cu energie electrică a întregii zone de pe muntele Semenic .Echipele Enel Distribuţie Banat – U.T.R. Reşiţa s-au deplasat cu operativitate pe teren în vederea identificãrii defecţiunilor, reuşind realimentarea consumatorilor cu energie electrică,  în aceeaşi zi, în jurul orei 12.30", se arată într-n comunicat al Enel Distribuţie.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor