Înşelată în direct la OTV, o reşiţeancă vrea despăgubiri de 50.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Marina Buţiu a fost desemnată în ediţia a 15-a a show-ului „Sută  % Adevărat”, prin tragere la sorţi,  câştigătoarea unui apartament cu două camere în Bucureşti. Deşi a trecut un an şi jumătate de când a fost anunţată în direct de către Ramona Bădescu că-şi poate face buletin de Bucureşti, cheile nu le-a primit nici astăzi.

În vârstă de 29 de ani, Andreea Marina Buţiu  a apelat la justiţie pentru a intra în posesia premiului pe care a fost anunţată că l-a câştigat în direct la OTV. Pentru că nu a primit decât promisiuni din partea reprezentanţilor OTV şi ai firmei care a organizat show-ul, reşiţeanca a făcut o plângere penală, care se află acum în soluţionare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. „Am fost apelată pe telefonul mobil personal, în direct, imediat după tragerea la sorţi, din studioul emisiunii, aducându-mi-se la cunoştinţă de către prezentatoarea Ramona Bădescu faptul că sunt fericita câştigătoare a unui apartament cu două camere situat în Bucureşti”, susţine Andreea Marina Buţiu. Se întâmpla asta în 25 octombrie 2009. De atunci, inginerul programator se chinuie să intre în posesia premiului, fără însă niciun rezultat. Nici măcar cererea de conciliere înaintată prin intermendiul avocatului nu a avut vreun efect. În consecinţă, a formulat o plângere penală împotriva firmei SC Videoprod Industries SRL, organizatorul campaniei, dar consideră că şi televiziunea lui Dan Diaconescu are o vină, cel puţin morală.


    „Consider că răspunderea postului naţional de televiziune OTV, cel care în fapt a atras concurenţii şi a găzduit emisiunile, este indubitabilă ca parte responsabilă civilmente, răspundere care derivă din susţinerea de către OTV a credibilităţii organizatorului în faţa concurenţilor şi din garantarea plăţii premiilor către câştigători, garantare care s-a făcut de pe platoul postului de televiziune OTV şi nu din altă parte”, a declarat avocata Loredana Sabo. „Nu ţin neapărat să primesc apartamentul. Sunt de acord să primesc şi contravaloarea premiului. M-am constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 48.500 de euro şi dobânzile legale aferente”, a spus Andreea Marina Buţiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG