Iarna face ravagii în vestul ţării. Mai multe autoturisme au fost strivite de copacii sau stâlpii căzuţi, iar 34 de localităţi sunt fără energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Caraş-Severin se află sub cod portocaliu până duminică, ora 12, cod ce ar putea fi prelungit după cum spun autorităţile. Căderile masive de zăpadă şi viscolul au provocat neumărate pagube.

Duminică dimineaţa, în Caraş-Severin, 34 de localităţi nu aveau eneregie electrică, printre aceste fiind şi oraşele Caransebeş şi Oţelu Roşu. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin au avut deja în ziua de sâmbătă, 13 intervenţii pentru degajarea unor copaci căzuţi pe carosabil; şase interventii pentru degajarea unor copaci prăbuşiti peste autoturisme in Resita; trei intervenţii pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, in cazul a trei stâlpi de curent, care s-au prăbuşit, unul dintre ei avariind un autoturism, în Reşiţa.

“Echipe mixte ale Inspectoratului au misiunie periodice  de patrulare efectuate de către subunităţile de interventie pentru identificarea eventualelor persoane fără adăpost, in pericol sa ajungă in stare de hipotermie din cauza condiţiilor meteorologice periculoase. Pe perioada codului portocaliu, la nivelul inspectoratului nostru, grupa operativa rămâne activata, iar efectivele pompierilor militari cărăşeni sunt pregătite sa intervină in sprijinul cetăţenilor care vor fi afectaţi de efectele fenomenelor meteorologice periculoase”, arată Elena Tarla, purtătoarea de cuvânt a ISU Caraş-Severin

 De asemenea rerezentanţii ISU verificară a modul în care se asigură permanenţa la nivelul primăriilor din judeţ. Din cauza zăpezii , drumul judeţean 582 a fost închis pe tronsonul Brebu Nou-Slatina Timiş, Km 37+000-58+000.

 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort