Concurs unic în ţară. CăruţLine 3, o competiţie în care concurenţii îşi construiesc bolidul pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Anina, în Caraş-Severin, în 29 aprilie, are loc una dintre cele mai inedite întreceri din ţară – CăruţLine, care a ajuns la cea de-a treia ediţie.

Organizatorii au anunţat că au început înscrierile pentru ediţia din acest an a concursului CăruţLine. O competiţie inedită, care se ţine doar în Anina. Anul acesta locurile sunt limitate, în afara veteranilor, care au mai participat în anii trecuţi, vor mai fi primiţi în competiţie doar 10 concurenţi.

CăruţLine, pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, e un concurs dedicat unor “bolizi”, care se aseamănă cu skateboard-urile, dar care se construiesc pe loc, din nişte scânduri şi au roţile făcute din patru rulmenţi. Cu acest monopost, participanţii îşi dau drumu pe unul dintre cele mai înalte dealuri din Anina. Acest tip de vehicule erau construite de copiii din generaţia de până în ’89 şi erau una dintre puţinele distracţii de pe străzile Aninei.

“Fiecare concurent trebuie să-şi construiască singur bolidul, cu sau fără ajutorul nostru. O să fie o ladă de unelte (primul sosit primul servit) de unde fiecare îşi ia ce are nevoie. La 16 fix  vom  fi deja la baza pantei, să ne pregătim.  Prima proba: << Greu la deal >> (474m),  cu  înclinaţie. Primul care ajunge sus şi se pune pe căruţ primeşte 100 de puncte , iar punctajul scade cu câte un punct în funcţie de poziţia ocupată. A două probă: << Primul la vale >> , primul care trece LINIA primeşte 100 puncte, iar punctajul scade cu câte un punct în funcţie de poziţia ocupată. Vârsta minimă de participare – 16 ani.  Persoanele care au mai puţin de 18 ani pot participa doar însoţite de către un părinte, care semnează în prealabil o declaraţie prin care îşi dă acordul pentru participarea minorului la concurs”, arată organizatorii în regulamentul de participare.

Fiecare concurent trebuie să-şi construiască căruciorului şi trebuie să respecte schiţa tehnică. Diametrul rulmentului acceptat în concurs este de 90mm. Participantul trebui să aibe cunoştinţe tehnice minime despre construcţii şi tâmplarie, să poarte cască şi mănuşi de protecţie şi să fie “fair play”.

În caz de forţa majoră, condiţii meteo deosebit de nefavorabile sau în alte cazuri ce pot influenţa buna desfăşurare a concursului, organizatorii îşi rezervă dreptul de a anula sau amâna cursa.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători