Un tânăr s-a izbit cu ATV-ul de zidul de pe marginea drumului în timp ce plimba un turist și a murit

0
Publicat:

Un auto-accident mortal s-a produs sâmbătă după-amiaza, 8 iulie, în stațiunea vâlceană Băile Olănești. Una dintre victime a murit la scurt timp, iar cealaltă a fost transportată la spital.

Stațiunea Băile Olănești din județul Vâlcea Foto Daciana Stoica

Din informațiile furnizate de către reprezentanții Poliției vâlcene reiese că pe ATV în momentul producerii incidentului erau două persoane, dintre care una era beată criță.

„La data de 8 iulie, Poliția orașului Băile Olănești a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 27 de ani, din Băile Olănești, în timp ce conducea un ATV, prin localitate, a pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul de protecție de pe marginea drumului”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea, Loredana Sandu.

Sursa citată a mai menționat și că în urma impactului violent, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului ATV-ului. În drum spre spital, acesta a murit.

„Totodată, în urma evenimentului a mai fost rănit și un alt bărbat de 33 de ani, din județul Argeș, pasager pe ATV, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul, de 33 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai menționat reprezentanta Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.

Accident mortal cu ATV-ul în stațiunea Băile Olănești din Vâlcea Foto Daciana Stoica jpg

Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier din Băile Olănești.

Este al doilea accident mortal produs în cursul acestei săptămâni pe drumurile din județul Vâlcea. Joi noaptea, 6 iulie, pe Valea Oltului, alți patru vâlceni, trei tineri și un copil de 14 ani au murit în urma unei depășiri neregulamentare. Coliziunea, în care au fost implicate un TIR, un microbuz de transport persoane și un autoturism, s-a produs pe DN7 / E81, pe tronsonul care face legătura între Râmnicu Vâlcea și stațiunea Călimănești - Căciulata, pe raza localității Bujoreni. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!