Tânără dispărută, găsită în râul Olt. Scafandri din opt județe au căutat-o timp de 14 zile. De ce a durat așa mult recuperarea VIDEO

0
Publicat:

O tânără în vârstă de 32 de ani, din Olanu (Vâlcea), dată dispărută în urmă cu două săptămâni, a fost găsită înecată în râul Olt, la peste 65 de kilometri depărtare de casă.

Timp de două săptămâni (VEZI GALERIA FOTO VIDEO), tânăra despre care se suspectează că s-a aruncat în răul Olt, în zona Barajului Gura Lotrului din Brezoi (Vâlcea), a fost căutată cu ajutorul celei mai avansate tehnologii din lume și al scafandrilor Salvamont și ISU din opt județe, printre care și Vâlcea.

Operațiunile de căutare au început miercuri seara, 27 martie 2024, în urma unui apel la 112 venit de la familie.

Zi de zi s-au derulat misiuni, mai ales că în urma unei filmări primită de Poliție s-a conturat ipoteza că în cazul acestei femei înecate în Olt este vorba despre o posibilă sinucidere.

Doar că operațiunile au fost limitate de vreme și de activitatea Hidrocentralei Gura Lotrului care nu putea fi sistată decât pe parcursul câtorva ore zilnic. 

În paralel, tânăra declarată dispărută a fost dată și în căutare la nivel național.

Găsită cu ajutorul celui mai avansat sonar din lume

Pentru căutarea femeii s-a folosit cel mai performant sonar din lume, aflat în dotarea celor de la Salvamont Salvaspeo Gorj, după cum a confirmat pentru „Adevărul” un reprezentant al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea (ISU), dar și președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu.  

„Începând cu ora 09,00 s-au reluat seria de operațiuni de căutare a persoanei dispărute în râul Olt, Baraj Gura Lotrului”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, marți, 9 aprilie 2024, precizând și că se acționează cu mai multe echipaje, printre care și o barcă, un echipaj SMURD și nouă cadre din cadrul Stației de Pompieri Brezoi.

În ajutor au venit și colegii din județe. „În sprijinul forțelor prezente la Barajul Gura Lotrului au sosit trei salvatori din cadrul Salvamont Cluj și șase din cadrul Salvamont Gorj (cu echipament specific), care vor începe acțiunile de căutare”, a specificat Albinaru.

Apoi, cu puțin timp înainte de orele prânzului, reprezentanții ISU au precizat că persoana căutată a fost găsită: „Se procedează la extragerea din mediul acvatic și va fi predată Institutului de Medicină Legală. A fost găsită în zona grătarelor hidrocentralei, la turbina nr. 2, la ora 11:40, de către scafandrii din cadrul Salvamont Gorj”.

De ce au durat atât de mult căutările 

Într-o postare pe pagina de socializare a Dispeceratului Național Salvamont se explică și de ce în ciuda tehnologiei avansate folosită în cadrul căutărilor a durat atât de mult timp ca persoana înecată în Olt să fie găsită, dar și cum se face că la operațiuni au luat parte salvatori din opt județe. 

„În aceasta zile, în localitatea Brezoi din judetul Vâlcea, se desfășoară lucrările Conferinței Naționale Salvamont România, acțiune la care sunt prezenți salvamontiști din toate cele 25 de județe cu zona montană din țara noastră. Întrucât, de aproape două săptămâni, într-unul din barajele de pe râul Olt din apropierea localității exista o persoană înecată ce nu a fost găsită, în urma tuturor căutărilor desfășurate, salvamontiștii au decis să răspundă apelului transmis de familie și să intervină astăzi (9 aprilie 2024 - n.red.) pentru căutarea și recuperarea persoanei”, arată Salvamont.

Misiune cu scafandri din opt județe și detectoare cu inteligență artificială

„Salvamontiștii vor folosi cele mai performante detectoare din lume pentru găsirea sub apă a persoanei dispărute, detectoare bazate pe inteligența artificială. În acțiunea de căutare și identificare sub apă a victimei este constituită o echipă de cercetare din salvamontiștii specializați și în căutări acvatice din Gorj, Mureș, Brașov, Harghita și Neamț, iar pentru recuperare vor interveni salvamontiști scafandri din Gorj si Cluj”, au mai menționat reprezentanții Salvamont. Ei au venit în ajutorul scafandrilor - pompieri ai ISU Vâlcea.

Recuperată la mai bine o săptămână de când a fost găsită

Sursa citată a mai explicat și de ce a fost recuperat trupul neînsuflețit atât de greu, deși a fost găsit de mai bine de o săptămână. 

„Salvamontiștii gorjeni au identificat, încă de acum o săptămână, cu ajutorul acestor detectoare, locul în care se afla trupul victimei, dar acesta nu a putut fi recuperat de scafandri. Se va cerceta luciul de apă și se va încerca identificarea locului unde apa a deplasat trupul, iar salvamontiștii scafandri vor cerceta zona pentru recuperarea trupului victimei. Adâncimea estimată în zonă este de aproximativ 15 metri, iar vizibilitatea este zero”, au precizat salvatorii.

Ulterior, după postarea cu explicații, salvamontiștii au anunțat și ei că persoana înecată a fost în final găsită. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”